Armata israeliană (IDF) a publicat o înregistrare video pentru a încerca să-și justifice acțiunile din timpul unei busculade ce a avut loc pe drumul de coastă Al-Rashid din Fâșia Gaza, unde a deschis focul într-un incident în care Hamas afirmă că au murit peste 100 de persoane, relatează BBC.
Hamas susține că cel puțin 112 palestinieni au fost uciși și alți 760 de răniți după ce IDF a deschis focul asupra mulțimilor care au luat cu asalt un convoi umanitar ce a intrat în Gaza.
Forțele armate israeliene afirmă că tancurile sale au tras focuri de avertisment, dar că acestea nu au lovit camioanele care transportau ajutoarele umanitare și că majoritatea persoanelor ucise au murit în timpul busculadei.
IDF a confirmat de asemenea că militarii săi au deschis focul, afirmând însă că acest lucru s-a întâmplat doar după ce soldații s-au simțit amenințați și au fost puși în pericol de mișcările mulțimilor de oameni și că mai puțin de 10 dintre victime au fost ucise de focurile trase.
Hamas a respins aceste afirmații, susținând că există dovezi „incontestabile” asupra faptului că IDF a tras voit și „direct” asupra civililor.
Întrebat joi seara despre acest subiect, președintele american Joe Biden nu a oferit mai multe clarificări, afirmând că SUA analizează două versiuni „contradictorii” asupra a ceea ce s-a întâmplat.
„Căutăm de urgenţă informaţii suplimentare despre ceea ce s-a întâmplat cu exactitate”, a declarat reporterilor și purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat de la Washington, Matthew Miller.
Consiliul de Securitate al ONU a programat o întâlnire în spatele ușilor închise pentru a discuta incidentul, Algeria, reprezentanta țărilor arabe în organism, înaintând o rezoluție de condamnare a forțelor israeliene pe motiv că ar fi „deschis focul” asupra civililor.
Potrivit Associated Press, care îl citează pe ambasadorul palestinian pe lângă ONU, Riyad Mansour, 14 dintre cele 15 state membre ale consiliului au susținut rezoluția, însă adoptarea sa a fost blocată de SUA.
Robert Wood, ambasadorul american pe lângă ONU, a declarat că faptele legate de incident rămân neclare.
IDF a publicat o înregistrare video cu incidentul, aceasta arătând cum mii de persoane disperate au luat cu asalt convoiul umanitar.
תיעוד אווירי של המבצע להכנסת סיוע הומניטארי לצפון רצועת עזה, המראה כיצד ההמון פלסטיני התנפל על המשאיות וכתוצאה מכך נהרגו עשרות מצפיפות, דוחק ודריסה>> pic.
twitter.
com/a7DqU9kKFBÎnsă The New York Times notează într-o analiză proprie că, pe lângă faptul că înregistrarea nu are sunet, ceea ce în cazul de față face mult mai dificilă reconstituirea evenimentelor, înregistrarea a fost încropită din mai multe secvențe distincte puse împreună și care nu include un moment cheie: ce s-a întâmplat chiar înainte ca mulțimile să înceapă să se îndepărteze în fugă de camioane.
În secvența care urmează, în jurul minutului 1:05 pot fi văzute ceea ce par a fi zeci de cadavre împrăștiate în jurul drumului, nefiind însă întru totul clar dacă este vorba doar de persoane moarte sau și unele care au fost rănite grav.
Două vehicule militare israeliene sunt de asemenea vizibile în înregistrare.
NYT notează de asemenea că este posibil ca un număr redus dintre ele să fi fost lovite de camioane în timpul momentelor de panică.
O înregistrare video separată a fost publicată de televiziunea Al Jazeera, aceasta având sunet și fiind filmată la nivelul solului, în apropierea mulțimii care a luat cu asalt camioanele.
În această înregistrare pot fi auzite focuri de armă sporadice și trasoare trase de militarii IDF, cel mai probabil de la o bază militară din apropiere.
اللحظات الأولى لإطلاق الاحتلال النار باتجاه فلسطينيين ينتظرون وصول المساعدات في شارع الرشيد غربي #غزة#حرب_غزة pic.
twitter.
com/7VOHuZ2ygICele două tancuri vizibile în filmarea făcută din dronă provin de la această bază militară aflată la aproximativ 250 de metri de baza israeliană.
ONU a avertizat recent că jumătate de milion de locuitori ai Fâșiei Gaza sunt în pericol iminent de foamete și că în nordul exclavei palestiniene un copil din șase cu vârsta sub doi ani suferă de malnutriție severă.
Ajutoarele umanitare către Gaza s-au redus dramatic în contextul în care organizațiile internaționale se confruntă atât cu problemele inerente ridicate de operațiunile militare israeliene, cât și cu cele ridicate de destrămarea ordinii publice în exclavă, tot mai multe persoane disperate luând cu asalt convoaiele umanitare.
Inclusiv Programul Alimentar Mondial, agenție a ONU, a anunțat pe 20 februarie că își suspendă livrările către nordul Fâșiei Gaza până când condiţiile din teritoriul palestinian vor fi din nou suficient de sigure.