Polițiștii locali din Cluj-Napoca s-au jucat „de-a Cupidon”, cu ocazia zilei de 1 Martie, ei împărțind mărțișoare doamnelor și domnișoarelor aflate la volanul mașinii în centrul orașului.
„Mărțișoare pentru doamnele și domnișoarele din Cluj-Napoca.
Începutul primăverii se transmite prin zâmbete, gesturi simple și prin empatie.
Astăzi Poliția Locală Cluj-Napoca a răspândit spiritul zilei de 1 Martie prin mărțișoare.
Drumul spre job, facultate sau școală, activitățile de zi cu zi devin mai bune când oferim din inimă”, au anunțat reprezentanții municipalității.
Gestul polițiștilor, de a împărți mărțișoare, pare să fie o acțiune prin care încearcă să-și mai spele din „păcate” Poliția Locală, condusă de unul dintre pensionarii de lux ai județului Cluj, Marcel Bonțidean.
Potrivit portalului integritate.
eu, în 2023, Marcel Bonțidean a avut un salariu de 111.
141 de lei, iar pensia acestuia a ajuns la 138.
000 de lei.
Mai exact, anul trecut, actualul șef al Poliției Locale din Cluj-Napoca a încasat aproape 250.
000 de lei, adică peste 50.
000 de euro.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca, numărul total de posturi prevăzute la Direcția Generală Poliția Locală este de 321, dar sunt ocupate 268 de locuri, se arată în bilanțul de anul trecut.
Monitorulcj.
ro a trimis o cerere la Poliția Locală în care a cerut informații cu privire la câte mărțișoare au fost tipărite, cât au costat și de unde le-au comandat.
Așteptăm răspuns și revenim cu informații.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro