O femeie de 87 de ani din județul Ialomița este acuzată de trafic de droguri.
Aceasta făcea parte dintr-un grup infracţional care era coordonat din penitenciar de către un membru al familiei, potrivit procurorilor.
„La data de 29.
02.
2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Ialomiţa împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Ialomiţa într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, doi inculpaţi şi un suspect (membri ai aceleaşi familii), din care unul aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc”, au transmis, vineri, IGPR şi DIICOT.
Sursele citate au precizat că activităţile s-au derulat în perioada iunie 2023 – februarie 2024 şi au constat în activităţi de coordonare, colaborare şi sprijinire în cadrul grupului, precum şi activităţile de deţinere, transport şi vânzare de droguri de risc (cannabis) şi mare risc (cocaină) pe raza judeţului Ialomiţa.
„S-a reţinut faptul că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la indicaţiile şi sub coordonarea celorlalţi doi membri ai grupului, o inculpată a comercializat cantităţi de canabis şi cocaină, cu suma de 1.
700 lei la fiecare tranzacţie.
De asemenea, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acesteia, au fost identificate şi ridicate 22 pungi din plastic transparent conţinând aproximativ 2,4 kilograme canabis, suma de 44.
950 lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi alte mijloace de probă”, au mai transmis anchetatorii.
Femeia a fost plasată sub control judiciar pentru 90 de zile, având în vedere vârsta înaintată a acesteia (87 de ani) şi starea de sănătate specifică etăţii.
(news.
ro)