Bill Gates, Rihanna și David Blaine sunt în India pentru a sărbători nunta anului

Spread the love

Rihanna, Bill Gates, David Blaine, marii actori de la Bollywood și foști șefi de stat se află vineri în India pentru festivităţile somptuoase organizate de magnatul Mukesh Ambani, cel mai bogat om din Asia, înaintea căsătoriei fiului lui, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Fotografiile publicate de presa indiană confirmă sosirea Rihannei, a fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, şi a soţiei acestuia, Priscilla Chan, în oraşul Jamnagar, statul Gujarat, din vestul Indiei.

Vedeta R&B, care a devenit în august mamă pentru a doua oară, este aşteptată să prezideze festivităţile şi să cânte în public pentru prima dată după Superbowl-ul de anul trecut, potrivit publicațiilor locale.

India Today a scris că interpreta ar fi primit un onorariu de 9 milioane de dolari pentru a participa la acest eveniment.

Iluzionistul David Blaine şi starul de la Bollywood Diljit Dosanjh vor susţine un spectacol pentru invitaţii de marcă la eveniment.

Patroni și directori ai unor mari companii internaţionale, vedete de la Bollywood, precum şi lideri politici vor participa de asemenea la festivităţile organizate de Mukesh Ambani.

Mukesh Ambani, în vârstă de 66 de ani, preşedintele gigantului petrolier şi de telecomunicaţii Reliance Industries, deţine cea mai mare avere din Asia şi a zecea la nivel mondial, potrivit clasamentului Forbes a miliardarilor, avere estimată la peste 116 miliarde de dolari.

Miercuri seară, Ambani şi soţia lui, Nita, însoţiţi de fiul lor Anant şi de logodnica acestuia, Radhika Merchant, au deschis festivităţile printr-un cină oferită unui număr de 50.

000 de locuitori ai Jamnagar, unde se află sediul Reliance Industries.

The way Radhika Merchant is serving Food 😍❤️ Jai Shri Krishna 🙏 #RadhikaMerchantAnd #AnantAmbani pic.

twitter.

com/Dkcx0HYQxN Anant Ambani, în vârstă de 28 de ani, face parte din consiliul de administraţie al mai multor companii deţinute de Reliance.

El se va căsători cu Radhika Merchant, de 29 de ani, fiica unui industriaş indian, mai târziu în cursul acestui an.

Familia Ambani este pe cale să construiască un complex imens de temple hinduse în Jamnagar pentru a celebra căsătoria tinerilor.

„Căsătoria e în centrul festivităților bogatei moșteniri culturale și spirituale a Indiei”, a subliniat Reliance Foundation pe conturile sale de social media.

Ambani a organizat cea mai scumpă căsătorie din India pentru fiica lui în 2018, care a costat 100 de milioane de dolari şi a inclus un concert al vedetei pop americane Beyoncé.

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, Ivanka Trump, fiica fostului preşedinte american, foştii premieri suedez Carl Bildt şi canadian Stephen Harper, regele Bhutan, vedetele Bollywood Amitabh Bachchan şi Shahrukh Khan, vedete ale crichetului Sachin Tendulkar şi M.

S.

Dhoni, precum şi magnatul Gautam Adani se numără printre personalităţile invitate la festivităţi.

Directorul Disney, Robert Iger, figurează de asemenea printre invitaţi.

Un acord încheiat între Reliance Industries şi Walt Disney pentru fuzionarea activităţilor de media indiene a fost anunţat miercuri.

În urma fuziunii, va lua naştere un gigant al divertismentului de 8,5 miliarde de dolari în această ţară cu cea mai mare populaţie de pe glob şi a cincea economie mondială ca dimensiune.

Lasă un răspuns