Absență importantă pentru CFR Cluj la meciul cu Farul Constanța

Spread the love

Farul Constanța – CFR Cluj este capul de afiș al etapei cu numărul 29 din SuperLiga României, iar formația antrenată de Adrian Mutu a primit o veste proastă înaintea confruntării de la Ovidiu.

>> Florinel Coman, la un pas de transferul carierei – Clubul dispus să îi achite clauza de reziliere CFR Cluj încearcă să țină aproape de Rapid și FCSB, iar echipa antrenată de Adrian Mutu își dorește să ia toate cele trei puncte din confruntarea cu campioana en-titre.

Ardelenii au pierdut două puncte importante etapa trecută în deplasarea de la Galați (2-2 cu Oțelul) și au nevoie de puncte pentru a fi la o diferență rezonabilă de FCSB la începutul play-off-ului.

Din păcate pentru CFR Cluj, Ciprian Deac va fi unul din jucătorii pe care Mutu nu se va putea baza la meciul de la Ovidiu, acesta fiind suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene.

„Avem o săptămână grea, este al doilea meci în deplasare.

Suntem în cantonament de câteva zile, dar asta e, nu avem ce face.

Sperăm însă să încheiem această săptămână cu o victorie.

Urmează un meci destul de greu, Farul vine după un eşec, deci cei de acolo vor fi super-motivaţi, aşa cum îl ştiu eu pe Gică Hagi.

Anul trecut a câştigat campionatul, deşi nimeni nu îi dădea vreo şansă.

Aşa că e o echipă pe care o respectăm mult, dar ne ducem acolo să câştigăm cele trei puncte pentru că vrem să rămânem aproape de Rapid şi FCSB.

Farul ştie ce joacă de ani buni, Gică Hagi face cam aceleaşi lucruri, indiferent de sistem.

Este o echipă greu de bătut, Farul are valoare.

Nouă ne va lipsi Deac, un jucător important în angrenajul nostru.

FCSB şi Rapid au primele şanse la titlu.

Lupta va fi însă complicată după ce se vor înjumătăţi punctele.

Bineînţeles că noi sperăm să câştigăm aceste ultime două etape ale sezonului regulat pentru a spera în play-off.

Cred că e un campionat imprevizibil.

S-a văzut că şi cu echipele din subsolul clasamentului sunt meciuri grele, aşa că trebuie să fim toţi atenţi.

Nimeni nu îţi face niciun cadou, trebuie să lupţi pentru orice puncte.

Deci pot apăra surprize.

” – a transmis Adrian Mutu, potrivit Digi Sport.

1.

FCSB 61 puncte2.

Rapid București 513.

CFR Cluj 49 4.

Universitatea Craiova 455.

Farul Constanța 416.

Universitatea Cluj 387.

Sepsi Sf.

Gheorghe 378.

FC Hermannstadt 37 9.

UTA Arad 3710.

Petrolul Ploiești 3511.

Oțelul Galați 3312.

U Craiova 1948 3113.

Poli Iași 3114.

FC Voluntari 2715.

Dinamo București 2516.

FC Botoșani 20.

Lasă un răspuns