Sfaturi eficiente care te vor ajuta să te trezești mai ușor dimineața. De ce e sănătos să fii matinal?

Spread the love

  Vrei să îți susții tonusul psihic și o stare bună de dispoziție pe parcursul zilei? Unul dintre secrete constă în a fi matinal.

Însă cum te poți trezi mai ușor dimineața? Înainte de orice, află că organismul tău are un program biologic unic, astfel încât este bine să „citești” semnalele propriului corp pentru a afla de câte ore de somn ai nevoie pentru a te reface.

În timp ce unele persoane au nevoie de 7-8 ore de somn, organismul tău se poate odihni în 5-6 ore sau mai mult.

Acest detaliu simplu, dar important, te va ajuta să ai un bun start în stabilirea programului individual de somn.

Prin urmare este bine să ai un program de somn care să răspundă nevoilor organismului tău.

Regula de aur constă în organizare.

 *Organizarea programului de somn.

 Încearcă să îți ordonezi programul de somn, astfel încât să fii în pat până la ora 23.

Primele ore din ciclul de somn sunt esențiale atât pentru creier, cât și pentru corp, adică pentru organe esențiale precum ficat sau stomac.

Chiar dacă nu obișnuiești să adormi devreme, odată ce îți impui un program pe care îl urmezi cu consecvență, organismul tău va avea nevoie de o perioadă de câteva săptămâni pentru a se adapta, iar ulterior vei fi recunoscător că ai reușit să te organizezi.

 *Masa de seară.

Da, ai ghicit! Masa de seară comportă un rol însemnat în economia programului de somn.

Prin urmare, încearcă să nu mănânci târziu, iar dacă o faci, atunci meniul tău trebuie să fie unul echilibrat și ușor.

 Și în acest caz, organizarea e cheia succesului.

Corpul tău îți va fi recunoscător dimineața, atunci când te vei trezi dimineața devreme pentru că nu ai abuzat de mâncare în seara precedentă.

 *Aer și lumină.

 Ai făcut deja primii pași – pași esențiali! – pentru a reuși să te trezești dimineața.

De ce merită să te trezești dimineața? Automotivarea și identificarea unui scop personal, care să răspundă nevoilor tale individuale, reprezintă un factor cu efect tonic asupra creierului și corpului tău.

Găsește răspuns la întrebarea de mai sus și, după ce l-ai aflat, pune-l în practică.

Astfel, dincolo de nevoile cotidiene și organizarea pe care ți-o oferă serviciul, te poți trezi pentru a te bucura de o nouă zi și de lumina soarelui de primăvară.

Desigur, motivele tale pot fi altele, însă lumina și spațiul aerisit al locuinței sunt esențiale pentru a reuși să te trezești în formă dimineața.

Prin urmare, după ce te ridici din pat, e bine să tragi draperiile și să lași lumina să intre în casă imediat ce te trezești.

 De bună seamă, recomandările pentru un somn odihnitor și pentru a te trezi dimineața devreme cu chef de viață pot continua.

Însă înainte de a te încărca cu o sumedenie de sfaturi este bine să pleci de la lucrurile simple, dar esențiale.

Astfel, înainte de somn poți să renunți la imagini – televizor, laptop, telefon și să citești câteva pagini dintr-o carte.

În plus, un duș fierbinte îți va relaxa corpul și vei fi pregătit pentru somn.

Iar rutina sănătoasă de dimineață – exercițiile fizice sau joggingul te pot ajuta să îți menții programul, iar peste zi să ai un tonus psihic bun și stare de bine de invidiat.

Și, nu în ultimul rând, printr-o bună organizare a programului de dimineață, dacă reușești să te trezești cu o oră sau două mai devreme decât o făceai de obicei, câștigi timp prețios pentru activitățile care să-ți aducă plăcere și răspund nevoilor tale individuale.

Cele câteva zeci de minute de sport te vor face să te simți mai bine, aspect ce se va reflecta în ținuta și tonusul tău psihic.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns