„Regele etnobotanicelor”, condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare, a fost adus în țară din Spania, anunță Alina Gorghiu

Spread the love

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că „Regele etnobotanicelor” Alin Rotaru, condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol, a fost adus din Spania şi se află într-un penitenciar din România, pentru a îşi executa pedeapsa în sistemul penitenciar din ţara noastră.

„El este una din cele aproximativ 70.

000 de persoane înscrise în Registrul agresorilor sexuali”, a mai spus ea.

„«Regele etnobotanicelor» a fost adus în ţară din Spania.

Rotaru Alin e numele lui.

A fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol.

În acest moment se află în penitenciarul din România.

El este una din cele aproximativ 70.

000 de persoane înscrise în Registrul agresorilor sexuali şi e bine că execută pedeapsa în sistemul penitenciar din România”, a anunţat Alina Gorghiu într-un mesaj video transmis de către Ministerul Justiţiei, potrivit News.

ro.

În urmă cu o lună, Poliția Națională din Spania a anunțat că l-a prins, la Barcelona, pe „regele etnobotanicelor” din România, care a înființat primul „magazin de vise” din țara noastră.

El era dat în urmărire, având o condamnare definitivă la închisoare după ce în 2013 a sechestrat în apartamentul său din București două fete minore pe care le-ar fi violat, sub amenințarea armei.

Conform Poliției spaniole, pe numele bărbatului fugar – Alin Rotaru, în vârstă de 37 de ani – fusese emis de către autoritățile române un mandat european de arestare, pentru răpire și trafic de droguri.

„Bărbatul este cunoscut în țara sa drept „regele etnobotanicelor” pentru că ar fi înființat primul „magazin de vise” din România”, arăta Poliția spaniolă.

Instituția mai preciza că la momentul reținerii sale la Barcelona bărbatului i-au fost reținute toate documentele, care dovedeau că acesta a folosit în Spania o identitate falsă încă din anul 2021.

„Cercetările au făcut posibilă aflarea locului fugarului și, după numeroase eforturi și ample dispozitive de urmărire, acesta a putut fi arestat în provincia Barcelona”, a arătat Poliția Națională din Spania.

Publicația El Caso a scris că românul era căutat atât pentru abuzarea sexuală a două fete minore, pe care le-a răpit și sechestrat timp de șapte ore într-un apartament din București, în 2013, cât și pentru o condamnare din 2009 pentru trafic de droguri.

Publicația spaniolă mai nota că din banii obținuți din traficul de droguri românul și-ar fi deschis o platformă de televiziune online și ar fi piratat emisiuni sportive, provocând pierderi televiziunilor din România și din alte țări.

Lasă un răspuns