Elev de 15 ani, transportat la spital după ce a consumat nicotină la plic și energizante

Spread the love

Un elev de la o şcoală din Apahida, judeţul Cluj, a ajuns la spital, miercuri, după ce a consumat nicotină, pe care a cumpărat-o sub formă de pliculeţe, combinată cu o băutură energizantă.

Analizele de sânge au indicat prezenţa nicotinei în organism, nu şi a drogurilor sau a etnobotanicelor, scrie News.

ro.

„La data de 28 februarie a.

c.

, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, aflaţi într-o unitate de învăţământ din localitatea Apahida au fost anunţaţi de către un cadru didactic despre faptul că un elev al şcolii acuză stări de rău.

Elevul, care a menţionat că a consumat nicotină şi o băutură energizantă a fost preluat ulterior de un echipaj medical şi transportat la spital în vederea efectuării investigaţiilor medicale de specialitate”, au anunţat, joi, oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Surse judiciare au declarat pentru News.

ro că elevul are aproximativ 15 ani şi a consumat nicotină cumpărată sub formă de pliculeţe.

Astfel de produse se găsesc pe internet.

Analizele de sânge făcute la spital au confirmat de altfel prezenţa nicotinei, nu şi a drogurilor sau substanţelor etnobotanice în organismul adolescentului.

Lasă un răspuns