Deși constructorul Strabag nu a reușit să inaugureze cei 19 km de drum expres, care reprezintă de fapt primul drum de mare viteză din Ardeal, până la finalul anului trecut, acum sunt șanse reale ca drumul Oradea-A3 să fie deschis în primăvara acestui an, adică în câteva săptămâni.
În acest caz ar fi vorba de prima inaugurare din acest an a unei lucrări de infrastructură atât de așteptate de români.
Astfel, potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructura, antreprenorul ar putea închide șantierul spre finalul lunii viitoare, situație în care șoferii vor avea la dispoziție aproape 20 de km de drum expres.
Expresul de Oradea, în mai puțin de-o lună.
Cei aproximativ 19 kilometri, din care 13 km sunt pe profil de drum expres veritabil, pot fi inaugurați în perioada 20-25 martie, fix în termenul contractual”, arată API prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a asociației.
În mare parte, antreprenorul Strabag mai are de realizat elementele de siguranță și semnalizare (marcaje, indicatoare, parapete de protecție, iluminat) și diverse lucrări în afara părții carosabile.
„Nu vedem niciun fel de obstacol în a-și onora termenul contractual.
Acest proiect major pentru Oradea și regiune va fi, probabil, prima inaugurare importantă din 2024 pe infrastructura rutieră”, potrivit sursei citate.
De asemenea, turcii de la Alsim Alarko ar putea intra în luna aprilie cu deschiderea pe Autostrada A0 între DN5 și DN4.
Următoarea inaugurare de drum expres din Transilvania este DEx 4 Tureni, legătura A 3-DN 1 pe care Dimex 2000 l-ar putea termina la sfârșitul anului, înainte de termen.
Lucrările la drumul expres de la Tureni, ce va asigura legătura dintre DN 1 și Autostrada Transilvania, au început în septembrie 2023.
În prezent, lucrările de șantier au ajuns la un grad de realizare de 14%, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj.
Constructorul este foarte bine mobilizat, cu peste 240 de drumari și aproape 200 de utilaje.
Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru Drumul Expres ce va lega municipiul Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania prin Tureni în luna august, iar din septembrie au început lucrările.
Anul trecut, România a depășit pragul de 1.
000 km de autostradă și drum expres.
Clujul se plasează în top 10 în cadrul județelor cu cei mai mulți kilometri de autostradă.
Pentru 2024, potrivit datelor oficiale, România are contracte de infrastructură în execuție pentru peste 800 de km de drum de mare viteză.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro