Air France-KLM a afișat un profit net de 934 de milioane de euro pentru 2023, cel mai mare din istoria sa, în ciuda unui sfârșit de an marcat de dificultăți operaționale și de efectele războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
De asemenea, grupul aerian franco-olandez, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri record de 30 de miliarde de euro, și-a „igienizat” structura financiară zdruncinată de criza Covid, revenind la capitaluri proprii pozitive pentru prima dată după 2019 (500 de milioane de euro), a anunțat joi compania într-un comunicat de presă.
Aceste cifre contrastează cu coșmarul crizei din domeniul sănătății, care a făcut ca societatea să piardă 10,4 miliarde de euro cumulat în 2020 și 2021, obligând-o să efectueze două recapitalizări și să apeleze la ajutorul guvernelor francez și olandez.
Acum, ieșită din „zona roșie”, a afișat o rentabilitate operațională solidă de 5,7% pentru 2023, în creștere cu 1,2 puncte față de exercițiul financiar precedent, care a marcat revenirea pe profit a companiei.
Aceste rezultate au fost obținute în ciuda faptului că numărul de pasageri transportați nu a revenit încă la nivelurile de dinaintea crizei: un total de 93,6 milioane de pasageri au călătorit cu aeronavele Air France, KLM și Transavia anul trecut, cu 10,3 milioane mai mult decât în 2022, dar tot cu 10,4 milioane mai puțin decât în 2019.
În același timp, Air France-KLM a continuat să își reducă datoriile, datoria netă scăzând de la 6,33 miliarde de euro la sfârșitul anului 2022 la 5,04 miliarde de euro la sfârșitul anului 2023.
Raportul dintre datoria netă și profitul operațional brut (Ebitda), de 1,2, este mult mai bun decât cel estimat inițial, ceea ce ar trebui să faciliteze accesul companiei pe piețe pentru refinanțare.