Studiu: Expunerea la soare îmbunătățește fertilitatea femeilor! De ce apar problemele de infertilitate la femei și bărbați

Spread the love

Cele mai frecvente probleme de infertilitate ale româncelor sunt rezerva ovariană redusă, endometrioza, problemele la nivelul uterului și la nivelul trompelor uterine.

Însă, în afara cauzelor medicale, infertilitatea are o strânsă legătură cu stilul de viață, inclusiv cu expunerea la soare, așa cum arată ultimele cercetări în domeniu.

Infertilitatea este o boală a sistemului reproducător masculin sau feminin, definită prin eșecul de a obține o sarcină după 12 luni de acte sexuale regulate neprotejate.

La nivel mondial, o persoană din șase suferă de infertilitate, potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

În România, patru cupluri din 10 doresc să devină părinți, însă nici după 1-5 ani de încercări nu au reușit.

17% din populația fertilă din țara noastră s-a aflat ori se află într-o situație de infertilitate.

În urma unui studiu recent s-a constatat că expunerea moderată la soare în timpul toamnei și primăverii poate ajuta la îmbunătățirea rezervei ovariene la femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani.

Studiul a examinat modul în care expunerea la radiațiile solare influențează fertilitatea femeilor.

Cercetătorii au măsurat nivelurile unui anumit hormon numit hormon anti-Müllerian (AMH) și modul în care nivelurile acestui hormon au variat în diferite perioade ale anului.

Rezultatele au fost îmbucurătoare pentru femeile de peste 30 de ani care au avut niveluri mai ridicate de AMH primăvara și toamna, când au existat niveluri moderate de intensitate a radiației solare.

Studiul a fost realizat în Israel și a inclus 2.

235 de femei, în principal între 20 și 40 de ani.

Autorii studiului au analizat datele participantelor timp de 4 ani și au măsurat radiația solară în districtul central al Israelului folosind date de pe site-ul Serviciului Meteorologic Israelian.

Cercetătorii au descoperit că nivelurile de AMH au scăzut odată cu vârsta, așa că au împărțit participantele în două grupuri: cu vârsta cuprinsă între 20-29 de ani și 30-40 de ani.

În cazul femeilor din categoria 20-29 de ani, cercetătorii nu au găsit o asociere între nivelurile de AMH și anotimpuri sau intensitatea radiației solare.

Rezultatele au fost diferite în cazul femeilor din grupul de 30-40 de ani.

Cercetătorii au descoperit că nivelurile de AMH au crescut pentru aceste femei primăvara și toamna, când au existat niveluri moderate de intensitate a radiației solare, comparativ cu lunile de iarnă, când au existat niveluri scăzute de intensitate a radiației solare.

Nivelurile de AMH în lunile de expunere moderată la radiații solare au fost, în general, mai mari decât în lunile care au avut niveluri de radiație solară de intensitate ridicată sau scăzută.

În timp ce la femeile din grupul de 30-40 de ani s-au observat niveluri de AMH mult mai mari după expunerea la soare, la femeile sub 30 de ani nu s-a observat același efect, ceea ce indică faptul că razele soarelui pot influența mai mult fertilitatea feminină odată cu vârsta.

Sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege acești factori și potențialele implicații clinice.

„Acest studiu este interesant, deoarece sugerează că pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani există o posibilă influență sezonieră asupra AMH determinată de cantitatea de lumină solară sau de expunerea la UV.

Mecanismul din spatele corelației dintre AMH și expunerea sezonieră la lumină UV este necunoscut, dar studiul a relevat niveluri mai mari de AMH cu expunere moderată la UV în timpul primăverii și toamnei.

S-a remarcat, de asemenea, că nivelurile scăzute și ridicate de expunere la UV au avut efectul opus asupra nivelurilor de AMH”, a explicat dr.

Kelli V.

Burroughs, președintele departamentului Obstetrică-Ginecologie la Memorial Hermann Sugar Land din Texas și autorul studiului.

Potrivit cercetătorilor, femeile la începutul vârstei lor reproductive au mai puțină nevoie de semnale de la soare, în schimb, ovarele mai în vârstă au nevoie de factori de mediu optimi pentru a funcționa.

Expunerea la radiațiile UV ale soarelui trebuie să se facă însă întotdeauna cu moderație, chiar și atunci când femeile vor să-și crească fertilitatea cu ajutorul soarelui! Medicii de la centrul UNC Fertility Clinic susțin că femeile care au recurs la metode de fertilizare in vitro(FIV) și care au fost expuse la lumina soarelui și la temperaturi ridicate, cu o lună înainte, au avut o rată de sarcină cu o treime mai mare.

Mulți oameni în special cei cu vârste peste 35 de ani, se confruntă cu probleme de fertilitate, astfel că cercetătorii explorează diferite cauze potențiale ale infertilității, cum ar fi factorii de mediu, și dacă modificarea acestora ar putea avea vreun efect asupra rezultatelor fertilității.

Fertilitatea este complexă și afectată de multe componente.

Există factori care pot contribui la infertilitate și care dacă sunt înlăturați ar putea îmbunătăți șansele persoanei de-a procrea.

Fumatul și consumul excesiv de alcool pot scădea fertilitatea.

Medicii de la clinica Mayo avertizează că fumatul îmbătrânește ovarele și că alcoolul consumat în exces este asociat cu un risc mai mare de-a avea probleme cu ovulația.

Obezitatea și subponderea pot crește riscul de infertilitate, dar și anumite boli, inclusiv infecțiile cu transmitere sexuală precum chlamydia și gonoreea despre care se știe că sunt o cauză principală a imposibilității de a concepe.

Stresul este un factor care poate scădea șansele de-a rămâne însărcinată, de aceea medicii recomandă adesea cuplurilor care vor să conceapă copii să recurgă la diverse modalități de relaxare.

Lumina soarelui afectează nivelul hormonului melatonină și al vitaminei D, ambele având un rol în reglarea ciclurilor reproductive ale femeilor.

În privința producerii melatoninei, somnul este extrem de important și pentru că s-a observat că lucrul permanent în tura de noapte poate afecta nivelul hormonilor și poate crește riscul de infertilitate, medicii recomandă să nu se lucreze în schimburi de noapte atunci când se dorește conceperea unui copil.

Vitamina D este esențială pentru sănătatea reproducerii.

Deficitul de vitamina D poate reduce nivelul hormonilor, ovulația și producția de spermă.

Această vitamină joacă un rol important în fertilitate, în cazul femeilor funcționează atât pentru a regla ciclul menstrual, cât și pentru a îmbunătăți ovulația.

Consumul unor alimente bogate în vitamina D precum lapte, cereale, ouă și pește, expunerea la soare și suplimentarea vitaminei D pot crește fertilitatea.

În cazul bărbaților, anumite alegeri pe care le fac în ceea ce privește stilul lor de viață, precum și istoricul medical pe care îl au în spate, pot afecta serios sistemul reproducător și fertilitatea.

Specialiștii susțin că un copil poate întârzia să apară dacă bărbatul:Sursa foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns