Procurorii DNA Constanța și-au dat demisiile în bloc după ce procurorul-șef Marius Voineag l-a delegat la conducerea serviciului teritorial pe procurorul Mihai Stanciu, fostul șef al Parchetului Judecătoriei Constanța, conform surselor G4Media și Info Sud-Est.
Și-au depus cererile de demisie procurorii Andrei Bodean (șeful ST schimbat de Voineag cu Stanciu), Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos, Dan Haralambie, iar procurorul Sorin Constantinescu (fost șef al ST Constanța înaintea lui Bodean) și-a depus cererea de pensionare.
Serviciul teritorial rămâne astfel doar cu noul procuror-șef Mihai Stanciu și cu procurorul judiciar Nadia Zlate (care reprezintă instituția în instanță, nu lucrează dosare), cu grefierii și polițiștii judiciari.
Surse judiciare susțin că procurorii care pleacă din DNA Constanța vor lucra în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, condus de procurorul Viorel Teliceanu, și care înregistrează un deficit mare de procurori.
Demisiile procurorilor vin după ce aceștia au sesizat Secția de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la faptul că nu au fost consultați și nu au avut prioritate în desemnare la șefia DNA Constanța, acest demers fiind tot o formă de protest, au mai explicat sursele citate.