La primul meci în Serie A pe banca celor de la Napoli, antrenorul Francesco Calzona a fost aproape de o victorie, ratată dramatic în prelungirile partidei cu Cagliari.
După un prim meci în Champions League pe banca celor de la Napoli, 1-1 cu FC Barcelona, Francesco Calzona nu a avut mai mult noroc nici la debutul în Serie A.
Aflată pe penultimul loc al clasamentului, Cagliari a înscris în minutul 32 prin Rrahmani, dar reușita a fost anulată de VAR pentru ofsaid.
Campioana Italiei a spart însă gheața în partea secundă, după golul marcat de Victor Osimhen în minutul 65.
Când cele două formații așteptau fluierul final, Luvumbo i-a adus egalarea lui Cagliari după ce a punctat în al șaselea minut de prelungiri.
Rezultatul o menține pe Napoli pe locul al nouălea al clasamentului, cu 37 de puncte, încă departe de pozițiile care asigură calificarea în cupele europene.
În schimb, Juventus Torino s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Frosinone cu scorul de 3-2.
Vlahovic a deschis scorul după doar 3 minute, dar Cheddira și Brescianini au întors rezultatul în favoarea lui Frosinone.
La pauză s-a intrat însă cu 2-2, după al doilea gol marcat de Vlahovic.
Deși partida se îndrepta spre o remiză nesperată pentru oaspeți, Rugani a dat lovitura în minutul cinci al timpului suplimentar, iar Juventus rămâne în cursa de urmărire a liderului.
1.
Inter – 63 puncte 2.
Juventus – 57 p 3.
AC Milan – 52 p 4.
Bologna – 48 p 5.
Atalanta – 45 p 6.
AS Roma – 41 p