Încă un transfer pentru CFR Cluj – Jucător cu meciuri în Serie A pentru lupta la titlu

Spread the love

CFR Cluj a revenit pe poziția secundă a clasamentului SuperLigii, iar antrenorul Adrian Mutu primește noi întăriri pentru îndeplinirea obiectivului din acest sezon, lupta la titlu.

În încercarea de a se apropia cât mai mult de liderul FCSB, CFR Cluj a mai făcut un transfer după victoria categorică în fața celor de la Dinamo.

Adrian Mutu îl va avea la antrenamente începând de luni pe Filippo Falco, mijlocaș ofensiv cu aproape 200 de meciuri în primele două ligi din Italia.

„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Filippo Falco este noul jucător al echipei noastre! Crescut la academia celor de la Lecce, Falco a bifat 366 de meciuri în carieră, 55 de goluri și 51 de pase decisive.

În Italia acesta a jucat aproape 200 de partide în primele două eșaloane, unde a îmbrăcat, printre altele, tricourile celor de la Bologna, Cagliari, Lecce, Benevento, Cesena, Perugia și Pescara.

La începutul anului 2021, mijlocașul ofensiv a ajuns în prima ligă a Serbiei, la Steaua Roșie Belgrad, formație pentru care a bifat 36 de partide, șase goluri și patru pase decisive.

Alături de această echipă, Falco a fost de două ori Campion al Serbiei, câștigând și două Cupe! Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!” – au anunțat ardelenii pe site-ul oficial.

În vârstă de 32 de ani, Filippo Falco este cotat la 700.

000 de euro.

A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)

Lasă un răspuns