Ordonanța trenuleț de la finalul anului trecut (2023) are câteva probleme în practică, din punct de vedere al echității când este vorba despre chirii și plata impozitului pe venit.
Reamintim că legislația s-a complicat în 2024 în privința firmelor care închiriază spații de lucru de la persoane fizice.
Acestea trebuie să plătească impozitul pe venit în locul proprietarului.
Camera Consultanților Fiscali (CCF) a atras atenția Ministerului Finanțelor, într-o scrisoare, asupra unor probleme apărute prin Ordonanța trenuleț (OUG 115/2023).
Astfel, în situația în care chiriașul este persoană fizică, proprietarul datorează impozit pe venitul din chirii chiar dacă nu a încasat chiria.
În situația în care chiriașul este o persoană juridică sau o entitate care are obligaţia de a conduce evidență contabilă, acesta nu reține, nu declară și nu plătește impozitul decât și când chiria a fost plătită.
“Considerăm că diferențierea plătitorului, a momentului datorării și plății impozitului, adică a faptului generator și scadenței, în funcție de statutul juridic al chiriașului, conduce la încălcarea principiului neutralității impozitului în raport cu forma de organizare juridică a subiectului impunerii, prevăzut de altfel de Codul fiscal, dar și la inechități și dificultăți de aplicare”, arată Camera Consultanților Fiscali.
În documentul respectiv, CCF vine cu amănunte tehnice și practice care arată dificultățile de aplicare.
Aplicarea prevederilor Ordonanței trenuleț, conform organizației, impune fie reglementarea unor măsuri de natură tranzitorie, fie clarificarea modului de aplicare, având în vedere următoarele situații regăsite în activitatea practică, în cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidență contabilă, și care au calitatea de chiriași:1.
Există situații în care entitățile care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă au plătit în anul 2023, în avans, chiria aferentă anului 2024.
Problema care se pune și a cărei reglementare nu o identificăm este: Cine va plăti și declara impozitul pe veniturile din chirii pentru anul 2024?2.
Prevederea tranzitorie introdusă la alin.
(24) al art.
133 nu este suficient de clară în sensul că face trimitere la anul de “realizare” a venitului.
Problema rămasă neclarificată suficient este: Ce reprezintă anul de realizare a venitului, anul căruia îi este aferentă chiria (anii anteriori) sau anul în care chiria este încasată (2024)? *Art.
133 alin.
(24) – Pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor aferente anilor fiscali anteriori anului 2024, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare în anul de realizare a venitului.
Pierderea reportată, necompensată, precum şi pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2023, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului3.
Există situația în care chiriașul a efectuat lucrări de amenajare și modernizare asupra imobilelor deținute cu chirie, lucrări ce cad în sarcina proprietarului.
Conform clauzelor contractuale, contravaloarea lucrărilor de amenajare și modernizare reprezintă contravaloarea chiriei pentru perioada 2024 – 2030.
Astfel, în această categorie de situații practice, se pun următoarele probleme:Cine va plăti și declara impozitul pe veniturile din chirii pentru anul 2024?Cum se va calcula impozitul pe venituri din chirii pentru anul 2024?4.
Deși în cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidenţă contabilă, regula stabilită de lege este aceea că impozitul se calculează se reţine la sursă de către plătitorii devenituri.
Problema neclarificată de lege este: Ce se întâmplă în situația în care nu se efectuează această plată de către chiriaș? Ce obligații îi revin proprietarului în această situație?Care este cadrul legal care îi permite proprietarului să cunoască dacă s-a făcut reținerea, declararea și plata impozitului pe veniturile din chirii?5.
Conform clauzelor contractuale, de regulă, chiriașul plătește proprietarului garanții privind buna derulare a contractului de închiriere.
Clarificarea necesară este: Care este tratamentul fiscal aplicabil garanțiilor plătite proprietarului și nerestituite chiriașului la închiderea contractului de închiriere?Conform CCF, se impune clarificarea sau completarea dispozițiilor legale aplicabile pentru situația în care, bunul care face obiectul închirierii este deținut în coproprietate de mai multe persoane fizice.
Vezi întregul document transmis de Camera Consultanților Fiscali către Ministerul Finanțelor