Tineri prinși în timp ce consumau droguri în toaleta unui local din Cluj-Napoca

Spread the love

  În cursul nopții, în intervalul orar 00.

00 – 04.

00, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-a organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică, verificarea modului de respectare a legislației în domeniul comerțului, a pazei bunurilor de către societățile comerciale, precum și pentru verificarea transportatorilor de persoane în regim de taxi.

 Potrivit polițiștilor, în urma verificărilor, doi tineri au fost prinși în timp ce consumau droguri în baia unui local din Cluj-Napoca.

 „În contextul verificărilor efectuate la un local public din municipiu, polițiștii au depistat 2 tineri, de 24 și 26 de ani, în timp ce consumau substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv într-o cabină de toaletă.

Asupra tânărului de 26 de ani a fost găsit un plic transparent, de mici dimensiuni, ce conținea o substanță sub formă de cristale.

În cabina respectivă au mai fost identificate și ridicate alte plicuri asemănătoare, pe care polițiștii le-au înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în vederea continuării verificărilor necesare”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns