Numărul doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a promis sâmbătă că ţara sa se va răzbuna pentru sancţiunile occidentale, anunţate cu ocazia împlinirii a doi ani de la începerea ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei şi a morţii liderului de opoziţie Aleksei Navalnîi.
„Lăsaţi-i pe toţi (occidentalii) să sufere acolo.
Trebuie să ne amintim acest lucru, trebuie să ne răzbunăm pe ei ori de câte ori este posibil.
Ei sunt duşmanii noştri”, a scris pe Telegram fostul preşedinte rus, obişnuit cu declaraţii războinice, relatează France Presse și Agerpres.
Medvedev a cerut de asemenea efectuarea de operaţiuni secrete pe teritoriile ţărilor occidentale, în contextul în care Rusia este deja acuzată în mod regulat de operaţiuni de spionaj, influenţă şi asasinate sau tentative de asasinat.
Moscova le neagă sistematic.
De asemenea, este necesar „să se desfăşoare activităţi de un anumit tip pe teritoriile lor, despre care nu se poate vorbi public.
În război, ca la război”, a concluzionat el.
Dmitri Medvedev, care a fost considerat cândva o figură mai degrabă liberală în sistemul lui Putin, s-a afirmat încă de la începutul asaltului asupra Ucrainei ca o voce deosebit de radicală, ameninţând în mod regulat, de exemplu, că va folosi arme nucleare sau că va invada ţările care sprijină Kievul.
____