În urmă cu mai puțin de un an, ucrainenii așteptau lansarea ofensivei care să dea o lovitură decisivă armatei ruse și să elibereze teritoriile pierdute.
Acum, la doi ani de la declanșarea invaziei rusești, speranțele pentru o victorie rapidă s-au spulberat.
Ce s-a întâmplat?Speranțele că armata ucraineană va reuși o victorie de răsunet împotriva forțelor de invazie nu erau nefondate.
Ucraina intra în anul 2023 cu amintirea proaspătă a unor reușite remarcabile împotriva forțelor lui Vladimir Putin.
După ocuparea Severodonețului la sfârșitul lui iunie 2022 și a Liscianskului la începutul lui iulie, forțele rusești au suferit o serie de regrese umilitoare.
Prima dintre ele, retragerea „în semn de bunăvoință” a rușilor de pe Insula Șerpilor, a avut loc pe 30 iunie 2022, între cele două victorii înregistrate de Moscova pe frontul din estul Ucrainei.
Apoi, pe 10 septembrie, apăreau primele informații despre prăbușirea catastrofală a frontului rusesc din regiunea Harkov aflată în nord-estul Ucrainei, unde o ofensivă de amploare redusă a Kievului a luat prin surprindere totală forțele de invazie și a dus la căderea liniilor lor de apărare ca un castel de nisip.
Pe 1 octombrie a urmat și eliberarea orașului Lîman din regiunea Donețk, o umilință cu atât mai mare pentru Kremlin încât ea avea loc la doar o zi după ce președintele Vladimir Putin proclama în cadrul unei ceremonii grandioase organizate la Moscova anexarea tuturor regiunilor ucrainene ocupate de trupele sale, precum și a teritoriilor lor care nu se aflau sub controlul forțelor rusești.
Ultima lovitură și probabil cea mai dureroasă pentru Moscova, după eșecul de a cuceri Kievul în primele săptămâni ale războiului, a venit în noiembrie 2022, când ministrul rus al apărării Serghei Șoigu ordona abandonarea malului de vest al râului Nipru în regiunea Herson, unde se afla și sediul administrativ al regiunii.
În pofida înaintărilor rapide din primul stadiu al invaziei și a regreselor ucrainene ulterioare, orașul Herson rămâne până în ziua de azi singura capitală regională a Ucrainei pe care trupele rusești au reușit să o ocupe temporar.
Iarna care a urmat a fost marcată de atacurile masive ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice și a orașelor ucrainene.
Deși dureroase pentru civilii ucraineni, ele au fost pe larg privite drept o nouă dovadă a incapacității forțelor Moscovei de a obține o victorie pe câmpul de luptă după pierderile uriașe din primele luni ale războiului.
Armata rusă nu poate câștiga pe front, așa că forțele lui Putin terorizează civilii ucraineni, afirmau la momentul respectiv nu doar politicienii de la Kiev, ci și numeroși oficiali și analiști militari occidentali.
Iar pe front, la Bahmut, apărătorii ucraineni rezistau eroic în fața asalturilor necontenite ale mercenarilor Wagner și, ulterior, și ale forțelor ruse regulate.
În bătălia pentru acest oraș din estul Ucrainei, devenit un „tocător de carne”, și-au pierdut viața zeci de mii de soldați ruși.
Bahmutul avea să cadă în data de 20 mai 2023, după mai bine de 9 luni de lupte în care și ucrainenii au suferit pierderi grele.
În condițiile în care în primăvara anului trecut au apărut informații potrivit cărora generalii săi ar fi înclinat mai degrabă înspre o retragere, președintele Volodimir Zelenski a declarat în mod repetat că orașul trebuie apărat întrucât luptele de acolo epuizează capacitățile ofensive ale armatei ruse și o slăbesc în ansamblul său, iar pierderea Bahmutului ar putea deschide drumul către alte localități importante din Ucraina.
Privind în retrospectivă, probabil cel mai mare semn de întrebare legat de ofensiva eșuată a Ucrainei ține de decizia liderilor de la Kiev de a o amâna cu luni de zile.
Treptat, marea ofensivă de primăvară pentru recuperarea teritoriilor pierdute a tot fost tergiversată până când au apărut inclusiv speculații potrivit cărora Kievul ar ezita să își arunce în luptă forțele într-o ofensivă pe scară largă.
Soldați ucraineni într-un vehicul blindat Bradley primit din SUA (FOTO: Oliver Weiken / DPA / Profimedia)Președintele Zelenski și alți oficiali de rang înalt de la Kiev au justificat decalarea ofensivei prin lentoarea Occidentului de a furniza Ucrainei tehnica de luptă de care forțele sale armate aveau nevoie pentru o astfel de operațiune.
Marea Britanie a fost primul partener al Ucrainei care a anunțat oficial pe 16 ianuarie 2023 că îi va trimite tancuri grele de luptă, ministrul apărării de la Londra precizând atunci că va fi vorba de 14 tancuri Challenger 2.
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat și el pe 25 ianuarie că guvernul său a aprobat livrarea către Kiev a unui pluton de tancuri Leopard 2, modelul pe care comandamentul militar al Ucrainei îl cerea de la începutul războiului din cauza numărului mare de astfel de vehicule de luptă disponibile în Europa și a fiabilității sale recunoscute.
Decizia guvernului german a venit la două zile după ce Polonia, țară care a militat puternic pentru aprovizionarea Ucrainei cu echipamentele militare de care are nevoie, a amenințat că va livra Kievului tancuri Leopard 2 din propriile efective chiar și cu riscul de a încălca regulamentele NATO privind achizițiile și exporturile de armament.
Scholz ar fi cedat abia după ce președintele american Joe Biden i-a dat garanții că și administrația sa va aproba livrarea de tancuri Abrams către Ucraina.
Biden a făcut anunțul oficial în aceeași zi cu cancelarul german.
Ulterior, alte state au anunțat la rândul lor că vor trimite armatei ucrainene din tancurile Leopard pe care le au.
Însă livrările nu s-au făcut peste noapte iar Ucraina a avut nevoie de luni de zile pentru a-și instrui tanchiștii să opereze vehiculele de luptă puse la dispoziție și a așteptat de asemenea și finalizarea instrucției din Occident pentru cât mai multe din trupele sale.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma pe 27 aprilie că Ucraina are capacitățile militare necesare pentru a-și recupera teritoriul.
„Peste 98% din vehiculele de luptă promise Ucrainei au fost livrate”, detalia Stoltenberg – peste 1.
550 de vehicule blindate, 230 tancuri și alte echipamente și „cantități vaste de muniție”.
Conducerea de la Kiev a mai așteptat însă cel puțin o lună pentru finalizarea pregătirilor și lansarea ofensivei.
În contextul „beznei” informaționale impuse de Kiev pentru a nu oferi comandamentului de la Moscova indicii despre acțiunile trupelor sale, primele zvonuri despre o operațiune pe scară largă a forțelor ucrainene în sudul țării au apărut în primele zile ale lui iunie.
Zelenski a confirmat pe 10 iunie că îndelung așteptata ofensivă a început.
Artileriști ucraineni (FOTO: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia)În ce măsură amânarea ofensivei de către Kiev a afectat deznodământul său final va fi probabil un subiect care va fi analizat și dezbătut timp de ani de zile de serviciile de informații și teoreticienii militari.
Una dintre puținele certitudini este că primele imagini realizate din satelit cu faimoșii „dinți de dragon” amplasați de armata rusă de-a lungul frontului au apărut încă de pe 12 octombrie 2022, cu aproape 6 luni înaintea începutului primăverii lui 2023.
Altfel spus, armata rusă a avut la dispoziție cel puțin jumătate de an pentru a pune la punct „Linia Surovikin”, botezată după generalul care a ordonat construirea sa, înainte de cea mai timpurie dată posibilă pentru o ofensivă de primăvară a Kievului.
Chiar dacă Kremlinul l-a „decapitat ulterior” pe Surovikin, comandantul general al forțelor de invazie între 11 octombrie 2022 și 11 ianuarie 2023, din cauza suspiciunilor că ar fi susținut marșul către Moscova al mercenarilor Wagner, linia defensivă construită la instrucțiunile acestuia a rezistat în cele din urmă ofensivei ucrainene.
Puțini au fost însă cei care se așteptau la acest lucru, primele semne de îngrijorare exprimate vocal apărând abia după ce a devenit evident că ofensiva ucraineană nu decurge conform programului.
De exemplu, generalul australian în retragere Mick Ryan, unul dintre cei mai cunoscuți analiști ai războiului din Ucraina, declara în comentarii făcute pentru The Economist pe 30 iunie că liniile rusești „sunt mult mai complexe și mortale decât cele cu care s-au confruntat orice forțe armate în ultimii aproape 80 de ani”.
Forțele ucrainene s-au confruntat în timpul ofensivei din sudul țării cu o combinație letală de elemente: milioane de mine care încetinesc dramatic acțiunile ofensive, drone de supraveghere care pot transmite pozițiile către artileriștii ruși, drone kamikaze ce pot avaria vehiculele de luptă primite din Occident, sisteme de război electronic care dezactivează dronele ucrainene, toate acestea conlucrând pentru a oferi sprijin apărătorilor ruși din tranșeele și pozițiile fortificate.
Generalul Valeri Zalujnîi, fostul comandant-șef al armatei ucrainene, a explicat la rândul său într-un interviu și editorial de opinie separat pe care The Economist le-a publicat la începutul lunii noiembrie cum au decurs lucrurile pe teren, comparativ cu planurile făcute pentru ofensivă împreună cu lideri militari din Occident.
„Dacă vă uitați în manuale NATO şi pe calculele matematice pe care le-am făcut în planificarea contraofensivei, patru luni ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca să ajungem în Crimeea, să luptăm în Crimeea, să ne întoarcem din Crimeea şi să intrăm şi să ieşim din nou”, a declarat el.
„La început am crezut că e ceva în neregulă cu comandanții noştri, așa că i-am schimbat pe unii dintre ei.
Apoi m-am gândit că poate soldaţii noștri nu sunt buni, aşa că am făcut transferuri de soldați în unele brigăzi”, a mai relatat Zalujnîi, adăugând însă că nici aceste schimbări nu au dat rezultat.
Vladimir Putin alături de Valeri Gherasimov, șeful Statului Major de la Moscova, și Serghei Șoigu (FOTO: Mikhail Klimentyev / TASS / Profimedia Images)Însă reziliența de care a dat dovadă armata rusă nu se poate explica doar prin prisma liniilor defensive puternice pe care inginerii și militarii săi le-au construit.
Probabil cel mai mare atu pe care Ucraina l-a pierdut înaintea ofensivei sale a fost superioritatea covârșitoare la capitolul drone.
Armata rusă a pornit la război aproape fără niciun fel de echipamente de acest fel, un lucru care a fost aspru criticat inclusiv de către Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, în unul dintre primele sale atacuri la adresa comandamentului militar de la Moscova.
Într-un mesaj publicat pe 28 iulie 2022, la doar câteva luni după începerea invaziei, Ghirkin afirma despre ministrul rus al apărării Serghei Șoigu că este bun doar la „crescut reni și tăiat lemne”, o referință la originile sale siberiene, criticând în termeni duri faptul că acesta nu a prevăzut necesitatea dronelor pe câmpul de luptă modern și sugerând ca el să fie „dat la schimb” cu ministrul apărării din Iran.
În pofida sancțiunilor impuse de Occident și alte țări aliate cu acesta în ceea ce privește exporturile de echipamente electronice către Rusia, industria rusă de armament a reușit anul trecut să își sporească dramatic producția de drone, atât în ceea ce privește aeronavele fără pilot de recunoaștere și supraveghere, cât și cele de tip „kamikaze”.
„Problema constă în faptul că noi vedem tot ce face inamicul, iar ei văd tot ce facem noi.
Pentru a ieși din acest impas, avem nevoie de ceva nou”, declara generalul Zalujnîi în comentariile sale pentru The Economist.
Generalul Yuri Baluievski, un fost șef al Statului Major de la Moscova, a prezentat concluzii asemănătoare în recenzia unei cărți despre tehnica militară folosită de forțele rusești din Ucraina .
„În final, aeronavele fără pilot au cucerit rapid și netăgăduit spațiul aerian.
Cerul a fost umplut de ‘nori’ de quadcoptere și drone FPV care vânează aproape fiecare infanterist.
Revoluția fără pilot a oferit o transparență fără precedent asupra câmpului de luptă și a început să înghesuie artileria”, a scris el pentru cartea Algoritmi de Foc și Oțel”, publicată anul acesta în Rusia.
Iar la acest capitol rușii sunt ajutați și de faptul că stau mai bine în ceea ce privește sistemele de război electronic.
„Din păcate, ocupanții ne-au luat-o cu mult înainte în această privință.
Nu trebuie să dobori o dronă cu rachete antiaeriene sau tunuri antiaeriene.
Poți pur și simplu să o forțezi să aterizeze, să o interceptezi cu ajutorul războiului electronic”, a explicat colonelul Yurii Inhat, purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ale Ucrainei, în data de 25 iulie a anului trecut, în plină ofensivă a Kievului.
„Rusia are astăzi sisteme puternice care interferează cu activitatea forțelor noastre de apărare.
Are destule astfel de sisteme.
Ucraina a făcut progrese în războiul electronic, dar am început târziu, ar fi trebuit să dezvoltăm [acest domeniu] mai devreme”, a adăugat Inhat el în cadrul unor comentarii televizate.
Un operator ucrainean de drone pregătindu-se să își lanseze arma (FOTO: Smoliyenko Dmytro-Ukrinform / Abaca Press / Profimedia)O altă situație resimțită pe front din nou de trupele ucrainene atât în timpul ofensivei de vară, cât și în lunile care i-au urmat, a fost superioritatea Rusiei la producția de proiectile și alte muniții.
The New York Times nota într-un amplu reportaj publicat în septembrie anul trecut, după discuții cu oficiali de la Kiev și din Occident, că industria rusă de armament a ajuns să producă mai multă muniție decât toate țările NATO la un loc.
De exemplu, Kusti Salm, un oficial din cadrul ministerului eston al apărării, a declarat pentru NYT că estimează că, per total, producția de muniție a Rusiei era la momentul respectiv de 7 ori mai mare decât cea a Occidentului.
Alți oficiali din NATO au declarat cu alte ocazii, deschis sau sub condiția anonimității, că industria de armament din Occident pur și simplu nu era pregătită să facă față susținerii unui război cu un asemenea consum de proiectile și alte muniții precum cel din Ucraina.
Probabil nimic nu este mai grăitor în acest sens decât faptul că Pentagonul a convins Casa Albă încă de la începutul lunii iulie de necesitatea trimiterii de muniții cu dispersie armatei ucrainene pe fondul golirii depozitelor americane de proiectile cu calibrul de 155 de milimetri, folosite de majoritatea sistemelor grele de armament primite de Kiev din partea țărilor NATO.
Situația cu proiectilele e emblematică și pentru o stare de fapt pe care Ucraina a resimțit-o tot mai acut în ultimele luni: în timp ce noi pachete de asistență necesare forțelor sale armate fac tot mai mult subiectul disputelor politice din Occident, Moscova continuă să primească sprijin tacit sau deschis din partea aliaților săi pentru efortul de război.
Imagini realizate din satelit la începutul lunii octombrie au arătat un număr fără precedent în ultimii ani de trenuri de marfă nord-coreene pregătite să treacă în Rusia.
La câteva zile după apariția acestor imagini, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru probleme de securitate națională al președintelui Joe Biden, a declarat că „peste o mie de containere” de echipamente militare și muniții au fost livrate Rusiei de către Coreea de Nord.
„Acest parteneriat militar în creștere între Coreea de Nord și Rusia, inclusiv prin transferuri de tehnologie (.
.
.
) amenință stabilitatea regiunii și regimul internațional de neproliferare”, a adăugat el.
Mai târziu în cursul lunii octombrie pe rețelele de socializare au apărut și fotografii care arătau că unități de artilerie rusești din Ucraina au primit muniție de producție nord-coreeană.
Luna trecută au apărut și primele dovezi că Rusia a folosit rachete produse în Coreea de Nord pentru a ataca Ucraina.
Într-un interviu acordat peste câteva săptămâni, șeful Directoratului Principal de Informații al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, afirma că regimul lui Kim Jong Un a ajuns cel mai mare furnizor de arme al Rusiei.
Asistența acordată de Coreea de Nord Rusiei reprezintă o evoluție nouă, ea adăugându-se ajutorului primit de Moscova de la Iran, care a ajutat-o cu drone și lansarea producției de aeronave fără pilot, și China, un pion central în eludarea sancțiunilor occidentale de către companiile rusești.
Mai recent, surse Reuters spun că Iranul ar fi furnizat deja Rusiei aproximativ 400 de rachete balistice capabile să lovească ținte la o distanță cuprinsă între 300 și 700 km.
Kim Jong-un și Putin în timpul vizitei efectuate de dictatorul nord-coreean în Rusia în septembrie anul trecut (FOTO: Artyom Geodakyan / AP / Profimedia)La aproximativ o săptămână după apariția primelor imagini cu trenurile de marfă pregătite de Coreea de Nord pentru a transfera echipamente în Rusia, ajutorul pregătit de Uniunea Europeană pentru Kiev se bloca în Consiliul European după ce premierul Viktor Orban a folosit dreptul de veto al Ungariei pentru a respinge pachetul multianual de 50 de miliarde de dolari pus la punct de Comisia Europeană.
Câteva zile mai târziu, pe 19 decembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski declara într-un discurs adresat națiunii că este convins că Statele Unite nu vor „trăda” Ucraina în condițiile în care pachetul de asistență externă propus de Casa Albă încă de pe 20 octombrie încă era blocat în Congres.
Pachetul prevedea 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Comentariile sale au venit la o săptămână după ce a efectuat o vizită la Washington pentru a pleda în persoană în fața congresmenilor pentru deblocarea acestui pachet de ajutor.
La exact o zi după ce Zelenski le dădea asigurări compatrioților săi că SUA nu vor „trăda”, negociatorii republicani și democrați din Congres anunțau că nu au reușit să ajungă la un acord privind pachetul de asistență, consfințind practic faptul că el nu va fi aprobat înainte ca legislativul american să intre în vacanță până la începutul acestui an.
Cinci zile mai târziu, Serghei Șoigu îl informa personal pe Vladimir Putin că forțele rusești au cucerit orașul Mariinka din regiunea Donețk, prima victorie importantă a armatei ruse după cucerirea Bahmutului la sfârșitul primăverii anului trecut.
În timp ce UE a trecut în cele din urmă peste opoziția lui Viktor Orban și a aprobat pachetul său de asistență pentru Ucraina în data de 1 februarie, cel american, mult mai important pentru Kiev pe termen scurt, rămâne blocat în Congresul de la Washington, unde republicanii l-au transformat în temă de campanie pentru alegerile prezidențiale și legislative ce vor avea loc în SUA în noiembrie.
Zelenski s-a întâlnit la Washington cu liderii Senatului american în decembrie (FOTO: Carol Guzy / Zuma Press / Profimedia Images)În acest condiții, armata rusă a preluat ferm inițiativa pe front încă de la sfârșitul anului trecut, revenindu-se într-o mare măsură în situația din vara lui 2022, când trupele rusești avansau lent dar sistematic, „tocând” constant trupele ucrainene datorită superiorității lor în materie de artilerie.
Mai grav decât asta însă este faptul că penuria de proiectile a armatei ucrainene pare să se acutizeze de la o zi la altă, o situație despre care au relatat recent numeroase surse media occidentale și din Ucraina.
De exemplu, CNN arăta la sfârșitul lunii ianuarie că unele din obuzierele performante trimise de SUA Ucrainei au ajuns să fie „ținute pe margine” din cauza lipsei de muniție.
În momentul de față conducerea de la Kiev nu poate să facă prea multe decât să aștepte sosirea noilor ajutoare occidentale și să își pună speranțele în controversata lege a mobilizării redactată recent de guvern va putea suplini pierderile de trupe.
La fel ca Rusia, Ucraina și-a pierdut cei mai buni soldați în primele luni ale războiului și probabil o bună parte din cei instruiți în țările NATO în timpul ofensivei de vara trecută.
În armata ucraineană vârsta medie a militarilor a ajuns la peste 40 de ani.
Până când așteptările se vor transforma în realitate, generalul Oleksandr Sîrski, noul comandant-șef al armatei ucrainene, a explicat cum vor sta lucrurile în perioada următoare.
„Am trecut de la acțiuni ofensive la o operațiune defensivă.
Obiectivul operațiunii noastre este să epuizăm inamicul, să îi provocăm pierderi maxime folosindu-ne de fortificațiile noastre, atuurile noastre tehnice, aeronavele fără pilot, sistemele de război electronic și menținerea liniilor defensive pregătite”, a declarat el într-un interviu acordat ZDF pe 13 februarie, primul de când a preluat comanda.
„Totul se bazează pe faptul că trebuie să punem capăt războiului prin ajungerea la granițele noastre.
Alte opțiuni nu sunt luate în calcul fiindcă pur și simplu nu avem o altă cale de ieșire”, a subliniat el.
La câteva zile după, armata ucraineană se retrăgea din Avdiivka, localitatea din apropiere de Donețk unde rușii duceau un asalt continuu încă din luna octombrie și unde ar fi pierdut zeci de mii de militari.
Deși a trecut mai puțin de un an de când Kievul și-a lansat ofensiva în care și-a pus atâtea speranțe, perspectivele unei înfrângeri decisive a armatei ruse pe front par acum deja doar o amintire îndepărtată.
