Nu știam ce să îi dau să mănânce, nu știam să îl culc, nu știam să vorbesc cu el.
Nu știam nimic.
Când am decis că vreau să adopt, nu m-am gândit prea mult la ce va fi în momentul în care va veni acasă un copil.
Nu m-am gândit că va avea nevoie de o perioadă de acomodare.
Dar da, e logic, trebuia să mă gândesc la asta.
Și, recunosc, m-am gândit la asta abia a doua zi dimineața acasă după ce a ajuns la noi.
M-am gândit în toată perioada ce să fac să îmi rezolv treburile ca să am timp de copil, cum să îi fac camera frumoasa și primirea la fel.
Dar nu m-am gândit cât de greu îi va fi în noua casă.
Ce se va întâmpla în prima dimineață.
Avea 2 ani când a ajuns la noi și nu vorbea.
Când naști și îți cunoști copilul de la început, îi știi cuvinte, le înveți odată cu el, dar când îl iei la doi ani, nu înțelegi nimic.
În prima dimineață a început să îmi spună ceva gen blablabla pe limba lui, dar nu înțelegeam nimic.
Nu voia să mănânce nimic.
Am sunat asistenta maternală și am întrebat-o ce mănâncă Sebastian dimineața.
Mi-a spus că salam, cârnăciori prăjiti.
Oh, God! Eu îi făcusem brioșe de ou cu avocado.
A trebuit să învăț ce să îi dau să mănânce, să îl învăț să mănânce.
Nu puteam să îi scot brusc tot din trecutul lui, așa că am luat-o treptat.
M-am dus și am cumpărat cârnăciori, deși îi uram.
În plus, încă era dependent de biberon – lapte sau ceai.
Cam 5, 6 biberoane pe zi.
Evident, dacă mânca asta, nu mai voia mâncare.
Adormea doar legănat pe picioare.
Deși legal ai 3 luni de acomodare, la mine a durat cam doi ani.
Mi s-a spus de la Direcția pentru Protecția Copilului că va fi o perioadă de miere și apoi una de fiere.
La început va fi bine, apoi va urma o perioadă în care va face tot posibilul să mă enerveze și să vreau să îl duc înapoi.
Ghinionul lui că această a doua variantă pentru mine nu a existat.
Familia adoptatoare trebuie să o ia de la capăt cu aproape orice lucru din viața copilului Dar da, mai mult de un an s-a trezit din două în două ore noaptea, voia legănat pe picioare non-stop, avea coșmaruri, mă mușca și mă zgâria pe mâini de a trebuit să îmi dau cu antibiotic.
Nu înțelegeam ce spune, ce vrea, țipa supărat că nu îl înțeleg.
Refuza să facă orice.
.
.
