Produse agricole ucrainene, deversate din nou pe calea ferată în Polonia / Fermierii polonezi vor acum să blocheze și o autostradă cheie către Germania

Spread the love

Persoane necunoscute au deversat din nou cereale ucrainene pe calea ferată de partea poloneză a frontierei cu Ucraina, a indicat vineri poliţia locală, transmit AFP şi Reuters.

„Către ora 08.

30 am fost informaţi că a fost deversat grâu din două vagoane ale unui tren oprit pe o linie auxiliară, în satul Okopy Kolonia, lângă Dorohusk”, a indicat Ewa Czyz, purtătoare de cuvânt a poliţiei din Chelm, precizând că la faţa locului au fost trimişi doi agenţi, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului ucrainean Oleksandr Kubrakov, „persoane necunoscute au aruncat seminţe de rapiţă din trei vagoane cerealiere.

Încărcătura tranzita prin Polonia cu destinaţia Hamburg, în Germania”.

„Nu pot decât să constat că infracţiuni nepedepsite continuă să se repete.

Infractorii trebuie găsiţi şi pedepsiţi imediat pentru ca alţii să nu fie tentaţi să reînceapă”, a scris Kubrakov pe rețelele sociale.

This morning, unknown persons damaged Ukrainian agricultural products at the Dorohusk (Poland) railway station.

Three grain trucks with rapeseed were opened.

This is a transit cargo heading to Germany (Hamburg).

I will only say that unpunished crimes always return.

Whether it… pic.

twitter.

com/yL5CUHRZRPÎntre timp, mass-media poloneze au arătat imagini cu fermieri blocând o şosea care duce spre aeroportul Pyrzowice din sudul Poloniei.

Fermierii polonezi şi-au intensificat protestele în această săptămână, blocând aproape întreg traficul cu Ucraina.

Ei au deversat deja grâu ucrainean pe şosele şi căi ferate, gesturi care au provocat reacţii aprinse la Kiev, dar şi la Varşovia.

Joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că i-a spus telefonic preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că blocarea frontierei de către agricultorii polonezi este „absolut inacceptabilă”.

În ce-l priveşte, premierul polonez Donald Tusk a anunţat că va înscrie punctele de trecere cu Ucraina pe lista de „infrastructuri critice” pentru a se evita perturbările ce pot afecta transporturile de ajutoare militare şi umanitare.

După ce au blocat puncte de trecere la graniţa cu Ucraina, agricultorii polonezi intenţionează să blocheze începând de duminică şi o autostradă cheie la frontiera cu Germania, ca parte a protestelor împotriva importurilor de cereale ucrainene şi politicii agricole europene.

Conform planului manifestanţilor, blocarea autostrăzii A12 urmează să înceapă duminică în jurul orei locale 13:00 (12:00 GMT) la nodul rutier de la Swiecko, a precizat un reprezentant al societăţii care gestionează autostrada, relatează agenţia germană DPA, citată de Agerpres.

Traficul în ambele sensuri va fi afectat până la încheierea oficială a protestului agricultorilor, pe 20 martie, a anunţat în acest timp administraţia locală a oraşului polonez Slubice.

Potrivit portalului Slubice24, agricultorii intenţionează să blocheze căile rutiere cu circa 700 de tractoare, combine şi alte utilaje, circa 1.

500 de persoane urmând să participe la protestul de duminică în apropierea graniţei germane.

Poliţia din landul german Brandenburg a avertizat la rândul ei că traficul la graniţa cu Polonia va fi perturbat „pe parcursul mai multor zile”.

Autostrada A12 este o rută cheie între Berlin şi Polonia.

Poliţia germană a anunţat că va opri traficul rutier pe această autostradă în apropierea oraşului Frankfurt pe Oder, pentru a nu fi create blocaje rutiere, iar traficul de marfă va fi deviat spre alte autostrăzi.

Agricultorii polonezi şi din alte state din UE protestează contra restricţiilor ce le sunt impuse prin politicile de mediu înscrise în Pactul Verde al UE şi pătrunderii libere pe piaţă a produselor ucrainene comercializate la preţuri reduse şi scutite de obligaţia respectării standardelor europene, aceste importuri afectând în special agricultorii din statele vecine Ucrainei.

În pofida protestelor fermierilor, ambasadorii statelor UE au aprobat miercuri prin majoritate calificată cererea Comisiei Europene de prelungire a importurilor ucrainene fără restricţii pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia.

Polonia, Ungaria şi Slovacia, care au votat împotriva acestei prelungiri, au extins unilateral în septembrie 2023 o interdicţie asupra importului a patru produse agricole ucrainene, după ce Comisia Europeană a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a fi aplicată în continuare această interdicţie ca măsură de protejare a agricultorilor ce fusese luată în aprilie în cadrul unui acord cu aceste trei ţări, plus România şi Bulgaria.

Noul guvern pro-european polonez condus de premierul Donald Tusk a menţinut aceste restricţii instituite de fostul guvernul conservator.

„Nu putem sacrifica interesele vitale şi fundamentale ale marilor grupuri (agricole) europene ajutând Ucraina (.

.

.

) Dacă este necesar, vom lua şi alte decizii pentru a controla mai eficient intrarea pe la frontiera noastră a produselor” agroalimentare din Ucraina, a afirmat Tusk vineri la o conferinţă de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceasta din urmă a admis că „agricultorii se confruntă cu multe provocări”, dar a reafirmat că agricultorii europeni beneficiază de circa 22 de miliarde de euro prin politica agricolă comună.

Ea a semnalat că UE face eforturi pentru creşterea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră, răspunzând astfel uneia dintre nemulţumirile agricultorilor europeni, care constată că numeroase produse agricole ucrainene nu ajung pe pieţele către care sunt expediate, cum ar fi de pildă cele exportate către Africa şi Orientul Mijlociu, şi rămân în statele UE.

Manifestaţiile agricultorilor polonezi au provocat indignare în Ucraina vecină, care a cerut marţi Comisiei Europene un „răspuns robust” împotriva acţiunilor acestor agricultori, ce au blocat aproape complet punctele de frontieră cu Ucraina, plus circa o sută de şosele şi au deversat vagoane cu grâu ucrainean pentru a protesta împotriva concurenţei neloiale a produselor agricole ucrainene.

____

Lasă un răspuns