Germania a legalizat consumul recreațional de canabis. Legea a fost adoptată de Parlament.

Spread the love

  Germania s-a alăturat grupului restrâns de ţări care au legalizat consumul de canabis în scop recreativ, după ce Bundestagul (camera inferioară a parlamentului) a adoptat vineri – cu unele amendamente – un proiect de lege cerut de guvernul de coaliţie format din social-democraţi, liberali şi Verzi, în pofida avertismentelor medicilor, juriştilor şi opoziţiei conservatoare, în timp ce ministrul german al sănătăţii a susţinut că astfel s-ar combate piaţa neagră, consemnează relatări ale agenţiilor EFE şi Reuters, citat Agerpres.

ro „Eu însumi mulţi ani la rând am fost împotrivă, dar Ştiinţa este cea care acum spune că trebuie urmat acest drum”, a susţinut în pledoaria sa în favoarea legalizării acestui drog ministrul sănătăţii, social-democratul Karl Lauterbach.

Prin legalizarea consumului de canabis, mai crede acelaşi ministru, se creează o „alternativă” la piaţa neagră şi sunt „mai bine protejaţi copiii şi tinerii”, iar de acest lucru este nevoie în opinia sa pentru că există „tineri cărora le-am distrus viaţa pentru că nu i-am protejat de piaţa neagră”.

Opoziţia conservatoare, reprezentată de Uniunea Creştin-Democrată – Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU), atrage însă atenţia că efectul acestei legi va fi opus celui declarat de acel ministru, şi în plus va spori nemulţumirea cetăţenilor care observă o tendinţă a coaliţiei cancelarului Olaf Scholz de a se concentra pe chestiunile de „identitate”, în locul temelor importante.

„Dumneavoastră susţineţi serios, ca ministru responsabil cu sănătatea copiilor şi tinerilor, că prin legalizare vom reduce consumul (de canabis) în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată”, i-a replicat ministrului sănătăţii deputatul creştin-democrat Tino Sorge.

Versiunea finală a legii controversate ce provoacă numeroase polemici a fost revizuită faţă de versiunea prea liberală propusă de guvern, fiind introduse mai multe restricţii.

Astfel, începând din luna aprilie, persoanele cu vârste de peste 18 ani vor avea dreptul să cultive acasă maxim trei plante de canabis pentru consum personal sau să deţină în spaţiul privat 50 de grame de canabis, cantitate redusă la jumătate în spaţiul public.

De asemenea, începând din iulie va deveni legală în Germania crearea de „cluburi” cu până la 500 de membri care vor putea cultiva colectiv canabis pentru consum propriu, fără dreptul de a-l comercializa, dar membrii unui astfel de club îşi vor putea oferi canabis unul altuia.

Sub aspect juridic, sentinţele pentru consumul de până la 25 de grame de canabis vor fi şterse retroactiv din cazierele judiciare.

Consumul în spaţiile publice va rămâne interzis pe o rază de 100 de metri în jurul instituţiilor de învăţământ şi centrelor sportive, iar în zonele pietonale nu se va putea fuma decât după ora 20:00.

În timp ce juriştii au avertizat asupra complicaţiilor revizuirii celor circa 100.

000 de infracţiuni legate de consumul de canabis, asociaţiile medicilor au avertizat asupra riscurilor consumului acestui drog.

Legalizarea nu va conduce la scăderea consumului, ci dimpotrivă, efectul va fi creşterea lui şi a numărului persoanelor care-l experimentează, iar consumul regulat al acestui drog înaintea vârstei de 25 de ani poate cauza daune ireversibile în dezvoltarea creierului, a subliniat preşedintele Ligii Hartmann a medicilor germani, Klaus Reinhardt.

De cealaltă parte, asociaţiile pro-canabis aşteaptă o adevărată explozie a cluburilor de autoconsum, care numai în primul an ar urma să ajungă la 3000-4000, deja cel puţin 300 de astfel de cluburi fiind curs de constituire în aşteptarea intrării în vigoare a legii, potrivit şefului „asociaţiei cluburilor sociale de canabis”, Steffen Geyer.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns