Avertismentul ambasadorului ucrainean în România: Nu ne putem permite această „oboseală de război” / Ce arme și echipamente militare sunt pe lista de priorități ale Ucrainei

Spread the love

După doi ani de la invazia declanșată de Rusia în Ucraina, orice noțiune de „oboseală de război” nu ar face decât să servească intereselor Kremlinului și să slăbească din susținerea occidentală pe care Kievul se bazează pentru a face față armatei lui Putin.

Pentru a continua însă apărarea, forțele ucrainene au însă nevoie de mai multe și mai noi sisteme occidentale de armament, a spus ambasadorul ucrainean la București, care a detaliat și ce tipuri de armament are Ucraina pe lista de priorități.

Ambasadorul ucrainean spune că atâta timp cât ucrainenii, cei de rând și cei din armată luptă zi de zi să facă față agresiunii ruse și să treacă peste toate chinurile provocate de război, și la nivel internațional eforturile de ajutorare nu trebuie să scadă în intensitate.

Într-o discuție cu o parte din presa de la București, Prokopchuk a subliniat nevoia unui efort susținut din partea statelor occidentale de furniza apărătorilor ucraineni armele și munițiile necesare, în cadrul unui program de livrări stabil.

Diplomatul ucrainean a detaliat și care sunt prioritățile forțelor ucrainene în materie de tehnică militară și armament pe care să-l primească de la parteneri pentru a putea continua lupta.

Prokopchuk a spus că livrarea de avioane de vânătoare F-16 vine următoarea pe listă și speră ca acest lucru să aibă loc în prima jumătate a acestui an.

În această procedură România joacă un rol cheie pentru că o bună parte din piloții ucraineni de F-16 vor fi instruiți la centrul european de instruire F-16 de la baza aeriană 86 Borcea (Fetești).

Deocamdată instrucția piloților ucraineni încă nu a început.

„Avem o mare nevoie de muniție pentru artilerie, precum și elemente de război electronic.

La fel avem nevoie și de vehicule blindate, și de drone”, a mai enumerat ambasadorul ucrainean la București.

Foto: Soldații ucraineni s-au bazat foarte mult până acum și pe armamentul vechi, de origine sovietică / Sursă: Abaca Press / ProfimediaAcesta a dorit să mai sublinieze un lucru „în acest moment de cotitură” din război.

Acesta a subliniat rolul important a unor astfel de sisteme moderne de apărare în atacul uriaș pe care Rusia l-a lansat asupra Kievului în perioada Anului Nou.

„Am văzut atacul sofisticat și combinat cu rachete și drone lansat de ruși asupra Kievului în perioada anului nou, când au folosit diferite tipuri de rachete, din diferite direcții, inclusiv cele mai noi și avansate rachete hipersonice.

Și am văzut cum [au funcționat] sistemele antirachetă furnizate Ucrainei, sisteme moderne care și-au dovedit eficacitatea.

Avem nevoie de mai multe astfel de sisteme, să acoperim toată Ucraina”, a spus ambasadorul ucrainean.

„Avem nevoie de mai multe sisteme antiaeriene avansate, avem nevoie de mai multe rachete cu rază lungă.

E absolut necesar să pătrundem mai adânc în zonele ocupate de Rusia, să înterupem liniile de aprovizionare, să perturbăm centrele lor de comandă”, a spus Prokopchuk.

„Știm cum să luptăm.

Oamenii sunt dispuși să lupte.

Avem nevoie de arme, de tipul de arme care să ne ofere capacitatea de a învinge rușii.

Și cu cât mai repede vom primi o astfel de capacitate, cu atât mai repede se va scurta războiul și îi vom alunga pe ruși de pe teritoriul ucrainean”, a mai spus ambasadorul ucrainean.

Lasă un răspuns