„Ar trebui să meargă la medic”: Cum îl ironizează UE pe Dmitri Medvedev după ultimele declarații ale sale

Spread the love

Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, l-a descris joi pe vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, drept „eternul număr doi” şi i-a recomandat să meargă la medic, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

„În mod normal, nu comentăm toate declaraţiile ciudate, mai ales de la oameni care caută cu disperare atenţie, mai ales dacă sunt eternul număr doi al ceva”, a declarat Stano la conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene, întrebat despre declaraţiile recente ale lui Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi fost premier rus.

Stano, care purta joi un tricou în sprijinul Ucrainei, a considerat „un lucru bun” faptul că Medvedev „împărtăşeşte public cu noi diagnosticele despre starea sa mentală”.

„Singurul lucru pe care îl putem spune, pe care îl putem recomanda, este consilierea şi îngrijirea psihologică şi nu sunt sigur că statul rus, cu miliardele pe care le-a irosit în acest război ilegal împotriva Ucrainei, îşi poate permite în prezent să mai investească ceva în asistenţa socială şi de sănătate pentru poporul său”, a comentat el.

Medvedev a declarat miercuri pe canalul său Telegram că „încercările de a împinge Rusia la frontierele din 1991 vor duce doar către un singur lucru: către un război global cu ţările occidentale folosind întregul arsenal strategic al statului nostru”.

„La Kiev, Berlin, Londra, Washington.

Şi în toate celelalte locuri istorice frumoase care de multă vreme fac parte din obiectivele de zbor ale triadei noastre nucleare”, a adăugat el miercuri.

Mai mult, în presa rusă de joi Medvedev a speculat până unde ar trebui să meargă Rusia: „Unde să se oprim? Nu ştiu.

(.

.

.

) Să fie Kiev? Da, probabil ar trebui să fie la Kiev.

Dacă nu acum, atunci peste ceva timp, poate într-o altă fază a evoluţiei acestui conflict”.

Duminica trecută el amenințase din nou Occidentul cu armele nucleare ale Rusiei, în pofida victoriei pe care forțele Moscovei tocmai o obținuseră la Avdiivka.

Purtătorul de cuvânt al lui Borrell a reamintit că miniştrii de externe ai blocului comunitar au fost „foarte clari” luni, când s-au întâlnit la Bruxelles în cadrul reuniunii lor lunare, că UE „este hotărâtă ca Ucraina să îşi continue apărarea legitimă împotriva agresiunii, mai ales acum că ne apropiem de doi ani de când începutul invaziei pe scară largă”.

Stano a dat asigurări că Borrell şi statele membre „fac tot ce le stă în putinţă pentru a furniza Ucrainei mai mult şi mai rapid, nu numai atât timp cât este necesar, ci tot ce este necesar”, de la muniţie până la echipament militar, pentru ca Kievul să poată avea câştig de cauză asupra agresorului.

Urmărește ultimele evoluții din a 730-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns