A reușit să meargă singură la 6 ani, iar acum e kinetoterapeută și instructoare de pilates. Viața cu parapareză spastică

Spread the love

Cristiana Zaharia are 24 de ani și s-a născut cu parapareză spastică.

A fost nevoie de câteva operații și de mulți ani de kinetoterapie ca să ajungă, pe la 6-7 ani, să meargă singură în picioare.

Acum, ea însăși e kinetoterapeută și instructoare de pilates, dar e și un exemplu că, atunci când crezi că nu mai poți, de fapt mai poți puțin.

„După ce am văzut un articol scris de voi despre o persoană cunoscută, m-am gândit să îmi spun și eu povestioara.

Am 24 de ani, m-am născut cu parapareză spastică, am 11 operații în total, iar în prezent pot spune că am ajuns la cea mai bună variantă a mea.

Am terminat UMF Iași (n.

r.

– Universitatea de Medicină și Farmacie), specializarea pe Fiziokinetoterapie, și în prezent sunt instructor de pilates și kinetoterapeut.

Mi-am scris licența pe propriul caz, transformând licența în articol științific, care a fost publicat ulterior.

Sunt un exemplu de «când nu mai poți, mai poți un pic».

Multe de povestit.

” Acesta este mesajul pe care Cristiana ni l-a trimis după ce a citit articolul despre Diana, o tânără cu hipoacuzie, pe care o cunoaște din copilărie.

Am contactat-o, iar ceea ce urmează este povestea ei, a unei tinere de 24, aproape 25 de ani, care a fost nevoită să se maturizeze prea devreme, care a îndurat multe, dar care și-a impus să facă din dezavantajul ei un avantaj.

„Fata sigur o să aibă o problemă.

” Cristiana e din Târgu Ocna, un oraș mic din județul Bacău.

S-a născut prematur, la 7 luni, și e „din gemeni”.

A avut un frate geamăn care s-a născut după ea, dar care nu a trăit decât câteva ore, pentru că nu era dezvoltat suficient.

Când i-a născut, mama Cristianei nici nu știa că sunt doi: „Eu am fost prima, apoi, la 30-40 de minute, medicii au zis «stați un pic, că mai e unul» și a ieșit și al doilea, dar nu a trăit decât o zi”, spune Cristiana, care acum e o femeie tânără și frumoasă, dar care s-a născut cu 1 kilogram și 200 de grame.

A trebuit să stea în spital cam două luni, până când a mai luat în greutate, pentru că nu putea să fie externată fără să aibă 2,5 kilograme.

Încă de-atunci s-a găsit cineva care să-i zică mamei ei că fata sigur o să aibă o problemă.

Și așa a și fost, dar părinții au avut certitudinea tocmai pe la 6-7 luni, când un bebeluș obișnuit începe să stea în șezut, iar al lor nu stătea.

Atunci au început și investigațiile medicale, și recuperarea, și tot.

CITEȘTE CONTINUAREA PE SMARTLIVING.

RO

Lasă un răspuns