Este normal ca un adolescent să se îndepărteze de părinții lui pe măsură ce crește, iar replici de genul „Lasă-mă-n pace!” sau „Te urăsc!”, să devină parte din comunicarea cu el.
La fel de normal este ca părintele să fie prezent în relația cu adolescentul și să fie atent la toate ponțialele semnale de alarmă.
Ca părinte, nu lăsa ideea ta despre independența adolescentină să te împiedice să interacționezi cu copilul.
Adolescenții își doresc să rămână conectați cu familia, chiar dacă nu o arată întotdeauna, arată studiile.
Cercetările au demonstrat că, spre exemplu, creierul unui adolescent este programat să reducă volumul vocii mamei în favoarea altor voci mai puțin familiare.
Acceptând aceste lucruri ca normale, specialiștii spun că ar trebui ca părinții de adolescent să-și tempereze așteptările cu privire la modul în care arată și se simte o legătură puternică cu un adolescent.
Există adolescenți care rămân foarte apropiați de părinții lor, dar nu au discuții profunde și semnificative cu aceștia pentru a avea o relație sănătoasă și de încredere.
Acordați atenție schimbărilor lor de dispoziție sau comportament, cum ar fi schimbările în modul în care se descurcă la școală sau diferențele în modelele de alimentație ori somn care durează săptămâni sau luni, ceea ce poate indica o problemă mai mare, cum ar fi depresia sau anxietatea.
Dacă se izolează complet sau par foarte, foarte supărați pe toată lumea – acestea sunt semnale de alarmă.
Sentimentul de conectare cu familia poate oferi o bază stabilă pentru dezvoltarea pozitivă și construirea unui sentiment de sine.
Conexiunea familială îi ajută pe tineri să se simtă în siguranță și susținuți în timp ce fac față schimbărilor adolescenței și explorează lumea și relațiile din jurul lor.
Dar nu este întotdeauna ușor să încurajezi atunci când adolescentul din viața ta spune că vrea să-l lași în pace.
Un sondaj realizat în Australia, la care au participat peste 25.
000 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, a arătat că aceștia, în ciuda mesajelor contradictorii pe care le transmit, își doresc implicarea familiei.
Iată ce au spus tinerii că și-ar dori să facă familiile lor: Nu presupune că schimbările în starea lor de spirit se datorează doar hormonilor sau modificărilor ce au loc în creierul lor.
Adolescenții din sondajul de mai sus au declarat că uneori se ascund în dormitoare pentru că părinții lor sunt concentrați pe muncă și nu sunt capabili să se conecteze cu problemele lor.
Timpul petrecut cu membrii familiei este important pentru adolescenți.
Mai important decât arată.
Au nevoie să vadă că ești cu adevărat interesat de viața lor.
Lasă-ți problemele de la serviciu la ușă și stai de vorbă cu adolescentul de acasă.
Te poți conecta cu el în timp ce speli vasele, gătești sau mergeți împreună spre școală.
Nu căuta momente speciale, creează-le! Pune întrebări deschise și ține minte lucrurile importante pe care ți le spun.
Interesele comune au fost dintotdeauna piatra de temelie în orice relație.
Așa e și în relația cu adolescentul tău.
Deși au crescut și par să se îndepărteze de noi, părinții, alăturându-se „tribului” lor, își doresc însă să facă lucruri cu familia.
Întreabă-i despre lucrurile care îi interesează.
Petreceți timp împreună făcând lucruri care le plac lor – cumpărături online, drumeții, vizionarea filmelor sau a filmulețelor de pe YouTube.
Gândiți-vă la modalități prin care se pot bucura de interesele lor acasă – gătiți împreună, dansați, mergeți la sală cu ei sau la piscină.
Tinerii vor să le fie acceptați prietenii, să le fie observate punctele forte și să manifestăm încredere în alegerea subiectului unei discuții și a carierei lor.
Cu siguranță nu vor să fie comparați cu frații lor.
Vor să fie apreciați și considerați o parte importantă a familiei.
Să li se respecte individualitatea și ideile.
Ascultă-l întotdeauna și mereu înainte de a trage concluzii sau de a lua vreo decizie.
A-l asculta nu înseamnă a fi de acord.
Iar a te răzgândi după ce ai hotărât ceva, este normal.
Însă explică-i de ce ți-ai schimbat opiniile.
Este dificil pentru oricine să respecte un om inconsecvent sau ipocrit.
Recunoaște când el are dreptate, dar și când tu greșești.
Ai încredere în el în măsura în care s-a dovedit demn de încredere și oferă-i exact atâta libertate cât a arătat că poate duce.
Nu-i minimaliza acțiunile și nu-l pune niciodată în situații stânjenitoare.
„Stai drept! Când eram de vârsta ta.
.
.
, Am încredere în tine, dar.
.
.
, Fă ceva cu părul tău! M-am săturat de atitudinea ta! Discutăm mai târziu despre asta!” Astfel de cuvinte opresc canalele de comunicare dintre adolescenți și părinți.
Când spui „Stai drept!”, tu vrei, de fapt, să îi arăți că te gândești la felul în care arată și la stima lui de sine.
Ei, însă, înțeleg că îi controlezi.
Când spui „Când eram de vârsta ta”, tu vrei să le dai o perspectivă; ei înțeleg asta ca pe o aroganță.
Când spui „Vorbim mai târziu despre asta”, tu vrei să oferi timp de gândire, dar el înțelege că acest subiect este tabu ori că eviți discuția.
Adolescenții, la fel ca noi, ceilalți, caută sprijin și înțelegere în alegerile și deciziile pe care le fac.
Ce era potrivit să le spui când aveau 6 ani („Nu te-ai spălat pe dinți încă?”) nu mai este potrivit să întrebi când au 12 sau 17 ani.
Folosind aceleași fraze fără a le adapta vârstei lor, îi vor face să înțeleagă că îl crezi la fel de iresponsabil, de neinformat sau neexperimentat ca atunci când aveau 6 ani.
La fel ca etapele copilăriei, și adolescența va trece.
Pe măsură ce se îndreaptă spre vârsta adultă, majoritatea adolescenților vor deveni mai clari și mai expresivi cu privire la modul în care își prețuiesc părinții și relația cu ei.
Sursa foto: Dreamstime.
com
