Nu vorbim urât în preajma copiilor.
Nu înjurăm, nu discutăm subiecte destinate exclusiv adulților și nu bârfim dacă vrem ca micuții noștri să aibă modele bune de urmat în viață.
În plus, trebuie să avem în vedere faptul că există fraze, aparent inocente, la care poate nici nu ne gândim și care transmit mesaje greșite copiilor.
Aceste fraze pot crea confuzie în mintea lor.
Iată câteva dintre ele: Da, sună politicos, arată respect față de persoană căruia vrei să-i ceri ceva.
Pentru copii, însă, poate crea confuzie.
Practic, tu urmează să dai o instrucțiune, dar dacă o faci sub formă de întrebare transmiți greșit mesajul.
Când vrei să ceri copilului să facă ceva – curat în cameră, să-și strângă jucăriile din sufragerie, să scoată câinele – n-ar trebui să formulezi cerința sub forma unei întrebări.
Creează confuzie, căci întrebarea implică o alegere, iar răspunsul ar putea să fie „nu”.
Când ceri copilului să facă ceva, ar fi bine să-i ceri fără să-l întrebi.
În schimb, folosește: „Strânge-ți jucăriile, te rog” sau „Este timpul să strângi jucăriile”.
Această formulare arată faptul că părintele nu îi cere copilului să facă ceva dintr-un capriciu, ci, pur și simplu, îi comunică faptul că acum este momentul, în programul acelei zile, pentru a face acel lucru.
Este bine să încurajăm copiii să facă lucruri singuri, pe cont propriu, dar această expresie poate fi descurajantă.
Mai mult, ar putea determina un copil căruia i se spune des „descurcă-te singur” să nu mai caute ajutorul părinților în situații în care chiar ar avea nevoie de ei.
În schimb, ai putea să-i spui același lucru, dar altfel: „Încearcă singur mai întâi și, dacă nu reușești, sunt aici să te ajut!” Acest lucru permite copilului să știe că ai încredere în el lăsându-l să încerce să rezolve singur, dar și că ești acolo pentru a-i oferi sprijin dacă este necesar.
Mulți dintre noi am crescut făcând lucruri doar pentru a obține acest tip de laudă din partea părinților/buncilor/dacălilor.
Dar această apreciere vagă nu este suficient de clară pentru ca micuții să învețe ce comportament este într-adevăr apreciat.
Oferă prea puține informații despre ceea ce fac bine.
Ideea este ca atunci când fac ceva bine, trebuie să le apreciem acel comportament considerat bun, astfel încât să învețe.
De aceea, este bine să fii specific.
Ai putea spune: „Văd că aduni jucăriile și le pui la locul lor.
Îți mulțumesc că păstrezi camera ta ordonată”.
Mulți părinți își amintesc când li se spunea cu severitate (eventual cu un arătătorul ridicat) că „ar fi bine să te porți frumos” înainte de a intra în casa cuiva sau în alte situații.
Dar această frază nu este pe deplin înțeleasă de copii.
Le lipsește experiența și nu vor ști întotdeauna ce înseamnă să se poarte „frumos” în diferite situații.
Ajută mult mai mult să-i spui copilului exact ce trebuie să facă: „Am nevoie să stai lângă cărucior și să nu iei nimic de pe rafturi”.
Deși o astfel de replică îți vine în mod automat să o spui unui copil care țipă, nu funcționează.
Spunându-le să se calmeze, presupune ca ei să poată ori să știe ce au de făcut când plâng.
Se numește autoreglare și un copil nu va ști ce este.
Copiii, ca și adulții, pot avea sentimente puternice.
Și trebuie să știe că este în regulă să aibă aceste sentimente, adică este normal să fie furioși, triști, frustrați.
Dar trebuie să fie învățați și cum să se liniștească.
Iar aceste modalități de autoreglare se învață arătându-le cum să reacționeze de fiecare dată când se simt așa.
O îmbrățișare ajută.
Să-l redirecționezi spre altceva, spre exemplu să-i arăți un avion ori să-l trimiți să aducă ceva, la unii ajută.
Ori s-ar putea să descoperi că simpla prezență calmă a părintelui este suficientă pentru a-l ajuta.
Când copilului i-a răsărit în cap o întrebare se bazează în totalitate pe adulții din viața lui să primească răspunsul.
Dacă vine la tine, este chiar o dovadă de încredere.
Poate i-ai explicat o dată, de două ori și el tot insistă.
Și tu ai treabă.
Însă spunându-i „nu te mai gândi la asta” nu faci decât să minimalizezi interesele lui.
Să-i arăți că nu te interesează ce îl interesează, iar reversul medaliei este să își piardă încrederea în tine și să nu te mai caute când caută răspunsuri.
h2: În schimb, ai putea să-i spui că în acel moment faci ceva care nu suferă amânare.
Și că de îndată ce termini, vei fi pregătit să-i răspunzi la întrebare.
În felul acesta, va învăța și că, uneori, lucrurile nu se întâmplă atunci când vrem noi, dar tot se întâmplă dacă avem puțină răbdare.
În timp ce o problemă poate părea banală pentru noi, nu înseamnă că este la fel de lipsită de importanță pentru copil.
Când îi spui copilul că „nu e mare lucru” referitor la o problemă de-a lui, nu faci decât să-i invalidezi sentimentele.
E ca și cum i-ai spune: asta e o prostie, nu am timp de prostii! Îi poate face să se simtă respinși sau să creadă că sentimentele lor nu sunt apreciate.
Pe de altă parte, îl poate face să se îndoiască de sine și de ceea ce simte.
Emoțiile lui nu sunt importante? Abordează altfel această problemă.
Spre exemplu, întreabă-l arătând interes pentru ceea ce îl preocupă: acest lucru pare foarte important pentru tine – spune-mi, de ce ești supărat? Dacă nu vrei să se simtă prost pentru că, în sfârșit, s-a deschis în fața ta, ar fi bine să nu folosești astfel de fraze.
Îți dorești să fii confidentul copilului, iar el să aibă încredere să vină la tine pentru orice.
Copiii, ca și adulții, au nevoie de curaj pentru a face mărturisiri, pentru a-și deschide sufletul.
Ar trebui să ne concentrăm asupra sentimentelor lor, nu asupra sentimentelor noastre.
Ar trebui să-i apreciem pentru că ne spun ce-i doare și să înțelegem că dacă fac asta au încredere în noi.
Am putea spune, în schimb, o replică precum: „Mulțumesc foarte mult că ai venit la mine să-mi spui asta!” Ne dorim ca micuții noștri să reflecteze asupra comportamentului lor, dar această întrebare este, mai degrabă, o răutate adresată unui copil care nu are un comportament.
.
.
tocmai frumos.
Un comportament inadecvat al copilului ascunde multe sentimente ce trebuie explicate celui mic.
Pentru că un copil nu e niciodată rău pentru că așa este el, ci este un copil neînțeles.
Eliberează-ți orarul și petrece cât mai mult timp cu un astfel de copil.
Observându-l, vei putea înțelege ce îl supără și îi cauzează acest comportament nepotrivit.
Apoi stai de vorbă cu el și află ce-l deranjează.
Pune-l să vină cu soluții, asta ar putea să facă toată treaba mult mai atractivă pentru el.
Asigură-l că este întotdeauna bun, chiar dacă uneori nu se comportă așa cum ți-au dori tu.
Amintește-ți că atunci când vorbești cu copilul nu este vorba doar de cuvintele pe care le folosești, ci și de modul în care le spui, precum și de alte semnale pe care le trimiteți.
Dacă tu, ca părinte, simți stres, copiii îl vor prelua.
Este perfect acceptabil să spui că ai nevoie de un minut pentru a te calma sau (când este în siguranță) să te îndepărtezi pentru scurt timp.
Acest lucru îți oferă șansa de a te gândi la ceea ce urmează să spui și îi învață și pe copii cum să-și regleze propriile emoții.
Sursa foto: Dreamstime.
com
