Un tablou al pictorului Adrian Ghenie, vândut cu aproape 100.000 €

Spread the love

  Lucrarea „Autoportret” de Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine cotaţi pictori români, a fost adjudecată la suma de 99.

999 de euro la licitaţia de artă postmodernă şi contemporană organizată, marţi seara, de Casa Artmark, potrivit rezultatelor sesiunii citate de Agerpres.

ro Tabloul, realizat în anii 2003 – 2004, a fost estimat la preţul de 50.

000-70.

000 de euro.

Între lucrările adjudecate în cadrul sesiunii la preţuri ridicate se numără şi „Ultima Zăpadă” de Felix Aftene, la 18.

000 de euro, „Vas cu flori” şi „Poiană” de Ştefan Câlţia, la 17.

500 de euro, respectiv la 10.

000 de euro, „Floarea-soarelui” de Corneliu Brudaşcu, la 13.

000 de euro.

Evenimentul a inclus şi o secţiune caritabilă, la care au participat 18 lucrări.

Cu banii strânşi din vânzarea loturilor de la această secţiune – aproximativ 15.

000 de euro – casa de licitaţii acordă o bursă de studii pentru încurajarea cercetării artei româneşti, de o manieră clasică şi precisă, constând în realizarea de monografii cu privire la importanţi artişti români de patrimoniu, amplu puşi în valoare în piaţa de artă, însă insuficient cercetaţi academic şi documentaţi în literatura de specialitate.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns