Laura Buciu Laura Buciu Statele Unite s-au opus din nou prin veto, marţi, la un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind războiul dintre Israel şi Hamas, blocând cererea de încetare imediată a focului din motive umanitare, scrie Reuters.
Treisprezece membri ai consiliului au votat în favoarea textului redactat de Algeria, în timp ce Marea Britanie s-a abţinut.
Acesta a fost al treilea veto al SUA la un proiect de rezoluţie de la începutul luptelor din 7 octombrie 2023.
De asemenea, Washingtonul şi-a folosit veto-ul pentru a bloca un amendament la proiectul de rezoluţie în decembrie.
„Un vot în favoarea acestui proiect de rezoluţie reprezintă un sprijin pentru dreptul la viaţă al palestinienilor.
Dimpotrivă, un vot împotrivă implică o aprobare a violenţei brutale şi a pedepsei colective care le este aplicată”, a declarat ambasadorul Algeriei la ONU, Amar Bendjama, în faţa Consiliului înainte de vot.
Vezi mai multe articole din categoria externe Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a semnalat sâmbătă că SUA va opune veto la proiectul de rezoluţie, fiind îngrijorată că ar putea pune în pericol negocierile dintre SUA, Egipt, Israel şi Qatar, care încearcă să medieze o pauză în război şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
„A cere o încetare imediată şi necondiţionată a focului fără un acord care să oblige Hamas să elibereze ostaticii nu va aduce o pace durabilă.
În schimb, ar putea prelungi luptele dintre Hamas şi Israel”, a spus Thomas-Greenfield consiliului înainte de vot.
Rezoluţia redactată de Algeria şi respinsă prin veto de SUA nu făcea nicio legătură între încetarea focului şi eliberarea ostaticilor.
Aceasta cerea separat o încetare imediată a focului umanitar şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor.
„Mesajul transmis astăzi (marţi – n.
r.
) Israelului prin acest veto este că poate continua să scape nepedepsit”, a declarat în faţa consiliului emisarul palestinian la ONU, Riyad Mansour.
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat că cuvântul încetare a focului a fost menţionat „ca şi cum ar fi un glonţ de argint, o soluţie magică pentru toate problemele din regiune”.
„O încetare a focului realizează un singur lucru şi un singur lucru – supravieţuirea Hamas”, a declarat Erdan în faţa consiliului.
„O încetare a focului este o condamnare la moarte pentru mult mai mulţi israelieni şi locuitori din Gaza”.