Liderii PSD și PNL au agreat în ședința Coaliției de miercuri dimineață comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, care ar urma să se desfășoare pe 9 iunie, au declarat pentru HotNews.
ro surse din cele două partide.
De asemenea, listele de candidați ar urma să fie comune, deschise de un independent.
În privința celorlalte runde de alegeri nu ar fi prevăzute comasări, însă se ia un calcul un alt calendar, cu prezidențiale în septembrie și parlamentare la termen.
Potrivit surselor citate, PSD și-ar dori ca alegerile prezidențiale să fie cu trei luni mai devreme, iar cele parlamentare în noiembrie sau începutul lui decembrie.
Argumentele ar fi că e nevoie de stabilitate, ca România ar putea intra in negocieri pentru functii importante la Bruxelles avand toate alegerile finalizate.
Cu această strategie, liderii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au mers să se consulte cu președintele Klaus Iohannis.
În discuțiile de miercuri dimineața s-a convenit ca după prima poziție care i-ar reveni unui independent, locurile pe lista de europarlamentare să fie împărțite între PSD și PNL paritar până la poziția 7, după care social-democrații să aibă o pondere mai mare, susțin sursele citate.
Potrivit acestora, liberalii trebuie să decidă dacă vor oferi din locuri unor miniștri în funcție, cum ar fi Alina Gorghiu sau Raluca Turcan, în condițiile în care inițial se decisese păstrarea acestora pe funcțiile de guvern.
În funcție de decizia liberalilor ar urma să aibă loc și o remaniere.
Rareș Bogdan și Mihai Tudose s-ar fi arătat sispuși să renunțe la madatele de la Bruxelles pentru posturi în guvern, au mai spus sursele.
În discuție pentru aranjamentul electoral al anului se mai află candidatura pentru Primăria Capitalei.
Surse liberale susțin că PSD s-a arătat dispus să cedeze funcția pentru PNL care l-ar promova pe Sebastian Burduja sau un independent, un nume vehiculat fiind cel al lui Dan Șucu.
Miercuri dimineață, Mihai Tudose a spus, într-o declarație comună cu Rareș Bogdan, la finalul întâlnirii din coaliție, că discuția a fost „foarte serioasă, aprofundată” și s-a convenit asupra unei strategii cu care PSD și PNL vor merge în conducerea celor două partide, miercuri, de la ora 16.
00.
„Vă dăm în premieră faptul ca 60% dintre români își doresc comasarea.
Este clar că lumea s-a săturat de schimbări bruște.
Astăzi la ora 16.
00 partidele se vor întâlni.
Să vedem ce spun partidele despre strategia pe care ne-am gandit să le-o propunem.
La 19.
00 veți avea presedintii celor doua partide”, a spus Tudose.
„Trebuie să avem în vedere și ce se întâmplă în Europa.
Nu putem sa fim defazati complet – decizia a fost ca la ora 16.
00 să avem sedințe ale conducerii celor două partide pentru a le prezenta strategia colegilor noștri.
Nu mă întrebați ce conține strategia, pentru că mai întâi vor afla colegii noștri.
Decizia o vor anunța președinții celor două partide, de la ora 19.
00”, a mai declarat Tudose.