Pfizer vs România: A fost stabilit un calendar al procesului / Compania farmaceutică solicită plata pentru aproape 29 de milioane de doze de vaccin anti-Covid

Spread the love

Ministerul Finanţelor anunţă, marţi seară, că a fost stabilit un calendar al procesului dintre Pfizer şi România, iniţiat pe tema vaccinurilor anti-Covid, iar în următoarele patru luni se vor putea depune documente.

În cadrul procedurii, compania farmaceutică solicită plata pentru aproape 29 de milioane de doze de vaccin.

„În contextul în care România a fost notificată să se prezinte în data de 20.

02.

2024, la ora 09:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, în cauza înregistrată cu nr.

F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc.

, BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană, precizăm că în cursul acestei zile a fost stabilit un calendar procedural, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente, fiind urmate ulterior de etapa audierilor”, a transmis marţi seară Ministerul Finanţelor, potrivit News.

ro.

Sursa citată a precizat că, potrivit acestui calendar, a fost stabilit un termen de aproximativ patru luni până la prima depunere de înscrisuri, care vă avea loc la 20 iunie 2024.

Ministerul Finanţelor precizează că nu este stabilit un termen clar pentru audieri.

Potrivit Ministerului Finanţelor, calendarul procedural agreat este următorul:„De asemenea, România a informat instanţa că au fost reglate chestiunile vizând reprezentarea în litigiu, indicandu-se preluarea cazului de către Ministerul Finanţelor.

Reamintim că reprezentarea juridică în faţa Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles poate fi asigurată doar de către un cabinet/societate de avocatură, pe această speţă câştigătoarea pentru reprezentare fiind asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor prezintă cronologia cazului:La 08.

01.

2024 a fost transmisă şi înregistrată în evidenţele Ministerului Sănătăţii citaţia emisă de Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles la data de 22.

12.

2023, în cauza înregistrată cu nr.

F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc.

, BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, reprezentată de Ministerul Sănătăţii, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană.

Prin această citaţie, Ministerul Sănătăţii a fost notificat să se prezinte în data de 20.

02.

2024, la ora 09.

00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, solicitându-se:„Litigiul menţionat a fost iniţiat în contextul în care Comisia Europeană, în numele şi pentru Statele Membre, a încheiat cu contractanţii Pfizer Inc.

şi BioNTech Manufacturing GmbH (reclamanţi) acordul de cumpărare în avans pentru opţiunile de dezvoltare, producţie, cumpărare cu prioritate şi furnizarea unui vaccin de succes împotriva Covid-19, înregistrat cu nr.

SANTE/2020/C3/043-S12.

838335, şi Acordurile de cumpărare SANTE/2021/C3/005 şi respectiv SANTE/2021/03/2020.

Ulterior, prin Memorandumul aprobat la 01.

02.

2024, Guvernul României a împuternicit Ministerul Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.

F5331-23”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Potrivit comunicatului citat, Ministerul Finanţelor a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.

„S-a apreciat că societăţile de avocatură selectate cu respectarea principiilor concurenţei şi transparenţei la nivelul anului 2019 pentru această activitate (şi care au mandat de reprezentare), îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a participa la o procedură de selecţie în urma căreia să fie desemnată o echipă de avocaţi pentru cauza nr.

F5331-23 (criteriul de selecţie a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic).

Pentru reprezentare, Ministerul Finanţelor s-a adresat totodată şi societăţilor de avocatură care asigură reprezentarea în faţa aceleiaşi instanţe (Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles) a Republicii Polonia şi a Ungariei”, mai arată ministerul.

Instituţia precizează că ambele state sunt chemate în judecată de Pfizer Inc.

şi BioNTech Manufacturing GmbH, solicitându-se obligarea acestora la plata sumelor reprezentând doze de vaccin contractate şi neachitate.

„A fost luată acestă decizie pentru că, din punct de vedere tehnic, şi aceste societăţi îndeplinesc criteriile necesare reprezentării juridice a României în faţa Tribunalului.

Astfel, au fost transmise un număr de opt invitaţii de participare la precedura de selecţie, fiind primite un număr de şase oferte de reprezentare.

Dintre acestea, Comisia de evaluare a ministerului a desemnat câştigătoare asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, mai arată ministerul.

Citește și:

Lasă un răspuns