LIVE Război în Ucraina, ziua 728: Rușii au bombardat din nou Kramatorsk / Șeful armatei ruse i-a decorat pe soldații care au luptat la Avdiivka / „Sancţiuni majore” împotriva Moscovei, anunță SUA

Spread the love

În timp ce președintele rus Vladimir Putin a ironizat „fuga haotică” a armatei ucrainene din Avdiivka, șeful armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov a vizitat trupele implicate în operațiunile militare din Ucraina și i-a decorat pe soldații care s-au remarcat în bătălia care a adus Moscovei o victorie înainte cu o lună de alegerile prezidențiale din Federația Rusă.

Statele Unite susțin că vor adopta săptămâna aceasta un pachet de „sancţiuni majore” împotriva Moscovei în urma decesului în închisoare al opozantului rus Alexei Navalnîi, a anunţat Casa Albă.

08:24Rămășițele unei rachete de fabricație nord-coreeană descoperite în Ucraina conțin componente fabricate în mod clar în Europa și în Statele Unite, în pofida sancțiunilor impuse Phenianului, a afirmat marți o organizație specializată într-un raport, citat de AFP.

08:00Șase persoane au fost rănite marți în timpul unui atac cu rachete rusești asupra orașului Kramatorsk din regiunea Donețk, a anunțat Parchetul regional din Donețk, potrivit The Kyiv Independent.

Patru persoane cu vârste cuprinse între 43 și 58 de ani au fost rănite când o rachetă a lovit locul lor de muncă în jurul orei locale 20:00.

Alte două persoane, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 20 de ani, au fost rănite în timp ce treceau pe lângă clădire în momentul loviturii.

Parchetul a mai precizat că o persoană este probabil sub dărâmăturile clădirii.

Nu au fost furnizate informații cu privire la amploarea rănilor victimelor.

Marți seară, guvernatorul regiunii Donestk, Vadim Filașkin, a declarat că respectivele două explozii au avariat un complex industrial, precum și o clădire rezidențială.

07:43 Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, a vizitat trupele implicate în operațiunile militare din Ucraina, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, potrivit presei de stat, notează Reuters.

La postul de comandă, Gherasimov a înmânat distincții militarilor care s-au remarcat în Avdiivka, potrivit RIA.

07:28 Donald Trump a comparat marţi problemele sale cu justiţia americană cu persecuţiile politice şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare săptămâna trecută, notează AFP.

05:43 Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost ucis vineri într-o închisoare aflată la nord de Cercul Arctic.

Sunt inutile jocurile semantice de atribuire a vinovăției atunci când un deținut politic moare, scrie Garry Kasparov într-un editorial pentru The Wall Street Journal.

În gulag nu există cauze naturale, în gulag nu există accidente.

E crimă comisă de dictatură, la fel de limpede ca și cum Vladimir Putin însuși ar fi apăsat pe trăgaci.

–––––-

Lasă un răspuns