Cum a ajuns Spitalul din Târgoviște să pună anunțuri de angajare pe stâlpii din București: „Au mai fost concursuri de angajare și nu s-a prezentat nimeni”

Spread the love

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște a ajuns să caute medici urgentiști printr-o metodă mai puțin obișnuită: pe stâlpii din București au fost lipite câteva anunțuri în care scrie: „Căutăm medici specialiști UPU-SMURD / SJU Târgoviște.

” La numărul de telefon din anunț răspunde directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Florin Gheorghe, care spune că, deși s-au mai organizat concursuri în trecut, niciun doritor nu s-a prezentat.

Spitalul are un deficit de 8 medici la Unitatea de Primiri Urgențe.

Florin Gheorghe este actualul director de îngrijiri al unității medicale, iar în trecut a fost asistentul șef al Unității de Primiri Urgențe.

El a declarat pentru HotNews.

ro că Ministerul Sănătății va scoate în curând la concurs posturi pentru acest spital și că speră ca vestea să ajungă la cât mai mulți oameni, având în vedere că spitalul a mai organizat și în trecut concursuri de angajare, dar nu s-a prezentat niciun doritor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr.

Diana Bonto, spune că posturile care urmează să fie scoase la concurs vor fi afișate pe site-ul Ministerului Sănătății și pe cel al Spitalului Județean Târgoviște.

Diana Bonto mai spune că nu se știe, în acest moment, câte posturi vor fi aprobate de Ministerul Sănătății pentru acest spital.

O fotografie cu un anunț de angajare lipit pe un stâlp din București a fost publicată de jurnalista Carla Cristina Tănasie pe pagina sa de Facebook.

Foto: Spitalul din Târgoviște / Sursa: AgerpresRomânia nu are neapărat un deficit de medici – exceptând medicii de familie, unde ar mai fi nevoie de aproximativ 1.

400 de medici – însă cea mai mare problemă o reprezintă faptul că, dintre cei 55.

000 de medici cu aviz de liberă practică, peste 50% sunt concentrați în București – aproximativ 17.

000 de medici – în Cluj, Dolj, Timișoara, Târgu Mureș și Iași, declara, în august 2022, președintele Colegiului Medicilor, prof.

dr.

Daniel Coriu.

Restul – 36 de județe – își împart aproximativ jumătate dintre medicii României – 27.

000 de medici.

Președintele Colegiului Medicilor face o afirmație-surpriză: în ansamblu, România nu are de fapt deficit de medici: „Practic, noi, în ansamblu, nu avem un deficit de medici.

Poate că ar mai fi nevoie de câteva mii.

Dar faptul că ei sunt concentrați doar în cateva județe, acest dezechilibru, repartiția medicilor este marea problemă.

Nu avem un deficit foarte mare de medici, poate doar la nivelul medicilor de familie – de 1.

400 și ceva.

Dar în rest, nu avem un deficit foarte mare.

Noi putem să îl compensăm cumva, dar acest dezechilibru este dramatic”, afirmă Daniel Coriu.

Majoritatea medicilor aleg să lucreze doar în marile centre și evită restul țării din cauza lipsei de condiții pentru practicarea în siguranță a actului medical, subliniază președintele Colegiului Medicilor.

De ce? „Pentru că medicul va dori un loc de muncă atractiv.

Dorește să aibă la îndemână echipamente performante, dorește să practice așa cum a învățat în rezidențiat.

Dacă nu reușește să rămână la București sau la Craiova sau într-un centru mare, probabil va emigra.

Vorbim despre două Românii aici.

În a doua parte a României, a doua Românie, nu există, din nefericire, condițiile practicării unui act medical în siguranță.

Este foarte important, pentru că medicul este blamat, pentru că medicul este asimilat sistemului medical.

Lasă un răspuns