Articolul acesta ar trebui să fie despre Victoria, nepoata mea.
De fapt este despre ea, dar mai mult este despre instinctul de mamă, despre reacția la stres, despre prezența de spirit a unui tată speriat, despre empatie și profesionalism, despre meserie făcută din și cu pasiune, cu răbdare, cu implicare și înțelegere.
Este mai mult despre Oameni.
O seară absolut obișnuită, fără nimic ieșit din rutina fiecărei seri a Victoriei.
Baia de la ora opt, cu spumă, cu rățuște și chicoteli, cu distracția spălatului pe dinți, cu râsete.
.
.
Ora 23:35.
Nu dorm, sunt la laptop, încă lucrez.
Îmi bipăie telefonul.
Mesaj pe Whatsapp de la fiică-mea: „Pot să te sun?” Normal că da, pentru ea sunt prezentă la absolut orice oră din zi și din noapte.
Dar dacă trebuie să mă sune la ora asta, ceva nu e de bine.
„Mami, fata respiră ciudat.
Nu are febră, nu are muci, nu tușește, dar respiră ciudat.
Are niște zgomote în piept, parcă șuieră.
.
.
” Până să termine ce mai are de zis, aud plânsul Victoriei, care s-a trezit pentru că nu respiră bine.
Un episod asemănător a avut și anul trecut, când a rămas o noapte internată în Spitalul Marie Curie.
La externare cumpăraseră nebulizator, iar în dulapul de medicamente aveau și adrenalină.
„Nu știu ce să fac.
I-aș face inhalații cu adrenalină, dar nu mai știu cum se dozează.
Știi vreun medic care îți poate răspunde la ora asta?” Nu-mi vine nimeni în minte, și, oricum, la 12 noaptea nu aș îndrăzni să deranjez.
O aud și eu pe cea mică prin telefon cum respiră și se aude urât.
Foarte urât.
Îi spun să sune la Peditel până obțin eu vreo informație, dacă o fi să o obțin de la vreo cunoștință, de la vreo prietenă.
Habar n-am dacă mai funcționează Peditel, dacă răspunde cineva.
Primul lucru care îmi vine în cap e să-i spun să sune la Salvare, dar mă gândesc rapid că poate dura mult până ajunge, iar situația pare să fie critică.
Apoi, dacă o duce la spital, spitalul este supraaglomerat, geme de viroze și gripă.
Situațiile excepționale au nevoie de măsuri excepționale.
Ce fac?! O întreb dacă fata are mâinile și picioarele reci.
„Da, dar corpul este cald”, îmi răspunde.
„S-a schimbat culoarea pielii în jurul gurii, este albăstrui-vineție?” „Nu.
” Asta e bine.
Deocamdată e bine.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME
