Autoritățile de la Chișinău „au determinat” că liderul AUR George Simion „participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova”, de unde și prelungirea interdicției de a intra în țară, a declarat premierul moldovean Dorin Recean, la Pro Tv Chișinău.
„Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova, și acest lucru i-am comunicat și premierului Ciolacu.
Participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova, doar atât.
(…) Are interdicție și în Ucraina? Corect.
(…) Este o decizie a instituțiilor (n.
r.
instituțiile de la Chișinău)… instituțiile au determinat acest factor de risc și corespunzător au luat decizia corespunzătoare”, a precizat premierul Recean, potrivit realitatea.
md.
Liderul AUR, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă cinci ani, au confirmat pentru NewsMaker reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectoratul General pentru Migrație a declarat că de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina a luat „măsura asiguratorie” de a declara ca indezirabili în Republica Moldova 98 de cetățeni străini.
„În Republica Moldova, străinii pot fi declarați persoane indezirabile dacă aceștia au desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice în privința acestora că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a menționat Inspectoratul General pentru Migrație de la Chișinău.
În ceea ce îl privește pe liderul AUR, George Simion, Inspectoratul General pentru Migrație spune că „a emis o decizie de prelungire a termenului declarării ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de încă 5 ani”, mai scrie NewsMaker.
„Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autoritățile din România despre decizia adoptată.
(…) Actualmente, Inspectoratul General pentru Migrație se află într-un litigiu cu cetățeanul român care a contestat în instanță măsura impusă”, a precizat Inspectoratul.
„Eu am fost toată viața interzis în Republica Moldova”, a reacționat Simion, contactat de HotNews.
ro.
El a spus că interdicția anterioară de a intra în Republica Moldova expirase în 2023, fiind prelungită cu încă cinci ani, subliniind că a contestat decizia la momentul la care a fost anunțat despre prelungirea măsurii.