MAE organizează 106 consulate itinerante în 19 state. Numărul poate creşte

Spread the love

Laura Buciu Laura Buciu Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a aprobat Calendarul anual orientativ pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul 2024.

Vor fi organizate 106 consulate itinerante în 19 state, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE organizează 106 consulate itinerante în 19 state.

Numărul poate creşte Odobescu a aprobat Calendarul anual orientativ pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul 2024, document realizat de către MAE, în urma consultărilor publice derulate cu mediul asociativ românesc din străinătate.

Calendarul pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) din acest an a fost realizat pe baza sugestiilor şi propunerilor primite de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din partea reprezentanţilor comunităţii româneşti, asociaţiilor şi organizaţiilor româneşti din străinătate, în cadrul dialogului direct, prin email, telefon sau prin intermediul reţelelor sociale.

Vezi mai multe articole din categoria externe Astfel, în baza procesului de consultare publică derulat până la finalul lunii ianuarie 2024, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au propus organizarea a 106 consulate itinerante în 19 state, număr care poate creşte pe parcursul anului, în funcţie de oportunităţile identificate.

Calendarul aprobat este disponibil pe site-ul https://www.

mae.

ro//sites/default/files/file/anul_2024/pdf_2024/circular%C4%83_consulate_itinerante_anul_2024_-_acord_de_principiu_-_anexa.

pdf „Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE urmăreşte să răspundă într-un mod cât mai eficient nevoilor cetăţenilor români din străinătate, din comunităţi aflate la mare distanţă faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.

Astfel, MAE urmăreşte asigurarea accesului pentru cetăţenii români la asistenţă şi servicii consulare de calitate, furnizate în condiţii similare cu cele din spaţiile de lucru obişnuite ale misiunilor”, transmite MAE într-un comunicat de presă.

Consulatul itinerant (mobil) este o activitate cu caracter ocazional care presupune deplasarea unei echipe consulare mobile într-o localitate unde se află o comunitate românească, aflată la distanţă faţă de misiunile diplomatice şi oficiile consulare permanente, în vederea prestării de servicii consulare solicitate de membrii comunităţii respective.

Echipele consulare mobile sunt formate din consuli şi funcţionari consulari ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, care organizează această activitate şi sunt dotate cu echipamentele tehnice necesare preluării şi procesării serviciilor consulare în regim offline.

Cu ocazia organizării acestor consulate itinerante (mobile), se poate procesa o gamă variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie şi de stare civilă, obţinere de acte din România şi altele.

Lasă un răspuns