Prinși în timp ce abandonau doi câini, în Poiana Horea-Beliș. Bărbații au fost amendați cu 5.000 de lei.

Spread the love

  Săptămâna trecută, trei bărbați au fost surprinși în timp ce încercau să abandoneze doi câini în zona Poiana Horea din comuna Beliș.

Cazul a fost reflectat în mediul online, iar polițiștii clujeni au demarat cercetări în acest sens.

 Astfel, persoanele în cauză au fost identificate și sancționate de oamenii legii.

 „La data de 15 februarie a.

c.

, în urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunal Beliș au demarat activități din oficiu pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de trei bărbați care au fost suprinși de o persoană, având intenția de a abandona doi patrupezi în localitatea Poiana Horea din comuna Beliș, județul Cluj”, informează, luni, IPJ Cluj.

 Vineri, bărbații în cauză au fost identificați de polițiști și invitați la sediul postului de poliție.

„Aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii nr.

205/2004 privind protecția animalelor, cuantumul sancțiunilor aplicate fiind de 5.

000 de lei.

Polițiștii au continuat verificările pentru a stabili dacă patrupezii se află în siguranță, în custodia bărbaților, fapt care s-a confirmat”, arată sursa citată.

 Abandonarea animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor, se sancționează cu amendă de la 3.

000 de lei la 12.

000 de lei.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns