Negocieri decisive în Coaliție: o decizie e așteptată miercuri / Ultimele discuții dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă

Spread the love

Departe de ochii presei Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au revenit la sentimente mai bune și au discutat neoficial, duminică, despre viitorul guvernării și al Coaliției.

Surse politice au declarat pentru HotNews.

ro că liderii PSD și PNL au reluat negocierile pe tema comasării alegerilor europarlamentare cu localele.

Reamintim că săptămâna trecută discuțiile din Coaliție se aflau în blocaj total din cauza candidaturii la prezidențiale.

În urma discuției dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-au deblocat negocierile și s-ar fi reluat discuțiile pentru comasarea localelor cu europarlamentarele.

PSD ar fi renunțat la condiția de a nominaliza candidatul la președinție și, în schimb, ar accepta liste comune cu PNL la alegerile europarlamentare, susține surse politice pentru HotNews.

roUn scenariu discutat de juriștii celor două partide este înființarea unei alianțe electorale PSD-PNL cu o lista comună pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.

„S-au făcut calcule pentru 20 de mandate de europarlamentari PSD-PNL și împărțirea acestora prin tehnica fermoar „unul la unul”.

De exemplu PSD deschide lista și locul doi este luat de PNL”, au explicat sursele citate.

De asemenea nu va exista la nivel național o alianță USL 2.

0, însă la nivel local s-ar putea face alianțe punctuale, susțin sursele HotNews.

ro.

Mai departe se poarta discuții și pentru comasarea alegerilor parlamentare cu unul dintre tururile la alegerile preziențiale însă nu s-a concretizat nimic.

„Cei doi președinți au discutat în cursul zilei de duminică.

Au existat întâlniri separate în partide și se verifică la nivel tehnic elementele de legislație privind eventuale comasări”, susțin surse oficiale.

„De altfel, după blocajul total de săptămâna trecută când PSD a cerut susținerea liberalilor pentru candidatul la prezidențiale al PSD, liderii Coaliției și-au reluat negocierile, ceea ce arată posibilitatea că ar putea ajunge la o decizie comună”, susțin surse din ambele partide pentru Hotnews.

ro.

Totodată, noile discuții dintre social-democrați și liberali ar putea duce la o înțelegere pe comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.

În ceea ce privește modul în care cele două partide vor participa la alegerile parlamentare și prezidențiale: alianță electorală sau listele comune ar urma să fie stabilit în următoarea perioadă.

O decizie este așteptată în cursul săptămânii, mai exact miercuri când este programată o ședință a Coaliției.

Dacă liderii PSD și PNL se înțeleg pe comasarea localelor cu europarlamentarele, Guvernul ar putea da o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului Administrativ astfel încât să modifice legea și creeze cadrul legal pentru primarii care vor fi aleși în 9 iunie.

Lasă un răspuns