Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, luni, de o sesizare din partea deputaţilor REPER Oana-Alexandra Cambera şi Andrei-Răzvan Lupu referitoare la organizarea ilegală a unui birou parlamentar de către liderul AUR, deputatul George Simion, în Republica Moldova.
Potrivit documentului, care a fost trimis la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, deputata REPER semnalează că biroul parlamentar al AUR are sediul în Casa Scriitorilor din Chişinău şi solicită conducerii Camerei Deputaţilor „constatarea săvârşirii unei abateri disciplinare grave”, respectiv „exercitarea abuzivă a mandatului de deputat”, precum şi dispunerea unor măsuri corespunzătoare pentru sancţionarea încălcării dispoziţiilor legale.
Cei doi deputaţi invocă, în sesizarea adresată conducerii Camerei Deputaţilor, că, potrivit Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii pot organiza separat sau prin asociere birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi.
„Pe lângă faptul că biroul parlamentar precedent menţionat nu se află în circumscripţia electorală a domnului Simion, încălcând astfel dispoziţiile legale, reamintind faptul că domnul deputat are interdicţie de a intra pe teritoriul Republicii Moldova, interdicţie care a fost prelungită până la data de 1 octombrie 2028.
Or, până şi parlamentarii aleşi în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, care pot organiza birouri parlamentare în afara ţării, trebuie să o facă cu respectarea legislaţiei statului respectiv (ar.
38 din Legea nr.
96/2006)”, se argumentează în solicitare, conform Agerpres.
Potrivit acesteia, „intenţia deputatului de a crea cetăţenilor din România şi Republica Moldova falsa impresia despre situaţia biroului parlamentar poate fi dedusă chiar dintr-un articol publicat pe pagina web a partidului AUR”, care menţionează că „în marja lansării noului partid a fost inaugurat biroul parlamentar al Chişinău al deputaţilor din Parlamentul României George Simion şi Boris Volosatîi”.
CITEȘTE ȘI: George Simion, interzis în Republica Moldova pentru încă cinci ani / Reacția liderului AUR