Cu o săptămână înainte de a intra în cel de-al treilea an de război, trupele ucrainene s-au retras din Avdiivka într-o schimbare majoră pe linia frontului estic.
Liderii lumii arată cu degetul spre președintele rus Vladimir Putin pentru moartea opozantului rus Alexei Navalnîi.
„Ceea ce s-a întâmplat cu Navalnîi este o nouă dovadă a brutalităţii sale”, a declarat liderul de la Casa Albă, Joe Biden.
09:35 Zelenski s-a întors sâmbătă în Germania pentru o întâlnire programată cu Kamala HarrisDupă ce a obținut garanții de securitate pentru Ucraina din partea Berlinului și Parisului, Volodomir Zelenski se întoarce sâmbătă în Germania pentru a se adresa liderilor occidentali și pentru a obține un sprijin larg pentru țara sa, care are probleme cu trupele rusești, potrivit AFP.
La Conferința de securitate de la Munchen, discursul său, programat în jurul orei 9.
30 (8.
30 GMT), intervine într-un moment critic pentru Ucraina și pentru soldații săi, care se află sub presiunea atacurilor rusești în est, în jurul orașului Avdiïvka.
Președintele ucrainean va avea o serie de întâlniri diplomatice pe parcursul zilei, în contextul în care invazia lansată de Kremlin intră în al treilea an.
Pe lângă vicepreședintele american Kamala Harris, el este așteptat să aibă o altă întâlnire tête-à-tête cu cancelarul Olaf Scholz.
09:20Guvernatorii din mai multe regiuni rusești, inclusiv din regiunile Belgorod, Kaluga, Briansk și Voronej, au afirmat că mai multe drone au fost doborâte în noaptea de vineri spre sâmbătă, trasmite The Kyiv Independent.
Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat prin Telegram că două drone au fost doborâte deasupra regiunii.
Vladislav Șapșa, guvernatorul regiunii ruse Kaluga, a anunțat, de asemenea, că patru drone au fost doborâte de apărarea aeriană.
Guvernatorul regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a afirmat că cinci drone au fost doborâte deasupra regiunii.
Guvernatorul regiunii Voronej, Alexander Gusev, a declarat că apărarea aeriană a doborât trei drone.
Nu sunt încă disponibile informații privind posibile victime sau daune provocate infrastructurii civile.
Informațiile nu au putut fi confirmate din surse independent.
Oficialii ucraineni nu au făcut declarații până în acest moment.
08:18Poliţia din Rusia a luat măsuri represive împotriva persoanelor adunate pentru a marca moartea liderului opoziţiei Alexei Navalnîi.
Un grup pentru drepturile omului susţine că cel puţin 100 de persoane au fost arestate, conform Sky News și News.
ro.
08:00 Armata ucraineană s-a retras din oraşul Avdiivka, oraş din est în care situaţia s-a deteriorat considerabil în ultimele zile, a anunţat generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski, comandantul trupelor din zonă, relatează AFP și Agerpres.
–––––-Cele mai importante informații de vineri privind agresiunea Rusiei au fost LIVE aici pe HotNews.
ro