Numeroase flori şi lumânări, dar şi un afiş cu mesajul devenit deja celebru prin care le transmitea ruşilor să nu renunţe au fost depuse în faţa Ambasadei Rusiei la Bucureşti, în memoria activistului rus Aleksei Navalnîi, decedat vineri într-o colonie penitenciară din Siberia, relatează News.
ro.
Un eveniment de comemorare a opozantului Kremlinului este organizat duminică de europarlamentarul Renew Europe Vlad Gheorghe.
Flori albe şi lumânări au fost aşezate pe trotuarul din faţa clădirii în care se află sediul Ambasadei Federaţiei Ruse.
Alături de buchetele de flori sunt şi două fotografii ale lui Navalnîi.
FOTO Inquam Photos / Sabin CirstoveanuPe trunchiul unui copac aflat pe scuarul de lângă ambasadă, a fost pus un afiş cu imaginea lui Navalnîi, cu data morţii sale, 16.
02.
2024 şi cu mesajul pe care el afirma că l-ar transmite ruşilor la moartea sa, ”Don”t give up”.
La baza copacului sunt depuse buchete de flori albe şi roşii şi numeroase lumânări aprinse.
FOTO: Inquam Photos / Sabin CirstoveanuEuroparlamentarul Vlad Gheorghe face apel la oameni să aducă un ultim omagiu lui Aleksei Navalnîi duminică, de la 12.
00, în fața Ambasadei Rusiei din Capitală.
Navalnîi, un fost avocat în vârstă de 47 de ani, și-a pierdut cunoștința și a murit vineri, după o plimbare la colonia penală „Lupul polar”, a anunțat vineri serviciul penitenciar din regiunea Iamalia-Neneția, unde Navalnîi își ispășea pedeapsa.
Liderii occidentali, în frunte cu președintele american Joe Biden, au adus un omagiu curajului lui Navalnîi și, fără a cita dovezi, l-au acuzat pe președintele Vladimir Putin că este responsabil pentru moartea acestuia.
Mamei lui Aleksei Navalnîi i s-a spus sâmbătă că cel mai important lider al opoziției din Rusia a fost lovit de „sindromul morții subite” și că trupul său nu va fi predat familiei până la finalizarea unei anchete, a spus echipa opozantului.
„Sindromul morții subite” este un termen vag pentru diferite sindroame cardiace care provoacă stop cardiac subit și moarte.
De asemenea, nu este clar unde se află cadavrul lui Navalnîi, a spus echipa sa.
Mamei lui i se spusese că trupul fusese dus la Salekhard, orașul din apropierea complexului închisorii, dar când a ajuns la morgă, aceasta era închisă.