Una dintre cele mai cunoscute unități ale armatei ucrainene a lansat o campanie proprie de recrutare: „Căutăm oameni care înțeleg ce îi așteaptă”

Spread the love

Batalionul „Lupii lui Da Vinci”, una dintre cele mai cunoscute unități ale armatei ucrainene, a lansat o campanie de recrutare proprie în condițiile în care la Kiev controversata lege a mobilizării este pasată între autorități, relatează Reuters.

Autoritățile ucrainene încearcă să înăsprească regulile privind evitarea mobilizării în condițiile în care forțele armate sunt nevoite să își suplinească efectivele după aproape doi ani de război și o ofensivă eșuată vara trecută.

Însă pentru „Lupii lui Da Vinci”, conduși de Dmitro „Da Vinci” Kotsiubailo până la moartea sa pe front în martie anul trecut, eforturile de recrutare se bazează pe imaginea proprie construită în 10 ani de lupte, întâi cu separatiștii pro-ruși din Donbas, și apoi cu armata rusă regulată.

„Căutăm mai ales oameni care vor să lupte, care vor să se alăture unității noastre și care înțeleg ce îi așteaptă”, a declarat recent Serhii Filimonov, noul comandant al „Lupilor”.

Aceștia vor de asemenea să le arate bărbaților ucraineni că pot alege unde să lupte și alături de cine să servească, parte a unei tentative oficiale mai largi de a atrage noi voluntari în forțele armate.

Eforturile de mobilizare ale Kievului au fost complicate de acuzațiile de corupție și relatări frecvente în presă despre ofițeri care ridică pe sus bărbați pentru a-i duce la centrele de înrolare.

Parlamentul ucrainean a respins inițial noua lege a mobilizării pregătită de guvern, trimițând-o înapoi executivului pentru modificări.

Ea a ajuns între timp înapoi în parlament, unde încă este dezbătută.

Printre altele, ea ar reduce vârsta de încorporare de la 27 la 25 de ani și ar înăspri pedepsele pentru cei care fug de serviciul militar.

Însă ministerul ucrainean al apărării a apelat și la entități private pentru a-l ajuta cu eforturile de recrutare.

„Lupii lui Da Vinci”, o unitate de voluntari care a luptat aproape de-a lungul întregului front de la începutul invaziei rusești în februarie 2022, a fost transferată luna aceasta Brigăzii 59 Motorizate a armatei ucrainene.

Kotsiubailo, fondatorul „Lupilor”, a luptat cu forțele susținute de ruși în Donbas încă din 2014 ca parte a unei unități naționaliste și a fost decorat ca Erou al Ucrainei în 2021 de către președintele Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a participat la înmormântarea sa de anul trecut.

Kotsiubailo a ales apelativul „Da Vinci” ca o referință la educația sa în domeniul artelor.

Filimonov, noul comandant al unității, este cunoscut la rândul său ca lider naționalist și activist.

El afirmă că din batalion fac parte și alte cunoscute persoane publice în Ucraina, de la actori la politicieni, despre care spune că „au greutate în societate” și numere mari de urmăritori pe rețelele de socializare.

„Mulțumită acestui lucru, putem comunica ce dorim prin intermediul internetului”, a declarat comandantul unității pentru Reuters, adăugând că imaginea lui Da Vinci încă joacă un rol central în eforturile de recrutare.

„Lupii” afirmă că au primit deja 1.

000 de cereri de înrolare în condițiile în care caută 500 de membri noi.

Urmărește ultimele evoluții din a 723-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns