Ucraina a legalizat folosirea canabisului în scop medical. Volodomir Zelenski a promulgat legea.

Spread the love

  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care legalizează consumul medical de canabis, potrivit unei baze de date parlamentare, a relatat joi Reuters, citat de Agerpres.

ro Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi cu cancer, civili cu tulburare de stres post-traumatic şi soldaţi răniţi au nevoie de medicamente care conţin canabis, potrivit unui parlamentar ucrainean.

Legea semnată marţi de Zelenski va intra în vigoare abia la şase luni după ce va fi publicată oficial, iar interdicţia de a vinde sau de a furniza canabis pentru uz recreaţional va rămâne în vigoare.

Parlamentul ucrainean a sprijinit legislaţia susţinută de voluntari în război în decembrie, însă politicieni din partidul fostului premier Iulia Timoşenko au împiedicat ca proiectul să ajungă pe masa lui Zelenski pentru a fi semnat.

Ei cred că legea reprezintă o ameninţare pentru viitorul ţării.

Ministerul Sănătăţii din Ucraina a sprijinit legislaţia şi urmează să prezinte o listă de boli şi afecţiuni pentru care ar trebui prescris canabisul în scop medical.

Legislaţia prevede licenţe speciale pentru cultivarea şi vânzarea de canabis, precum şi supraveghere video 24 de ore din 24 a producătorilor, accesibilă poliţiei.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns