Ucraina a făcut primii paşi importanţi în modificarea legislaţiei pentru minorităţi, inclusiv în domeniul învăţământului, astfel încât predarea în şcolile din comunităţile româneşti să poată fi continuată în limba română, cum a existat de sute de ani, potrivit secretarului responsabil al Uniunii inter-regionale „Comunitatea românească din Ucraina”, Aurica Bojescu, citat de Agerpres.
ro În acest sens, Parlamentul ucrainean a abrogat prevederile legislative care impuneau şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv cele în limba română, să introducă progresiv predarea în limba ucraineană a disciplinelor de bază, de la 20% din totalul orelor de curs în clasa a V-a până la 60% în clasa a XI-a.
Aurica Bojescu arată că schimbările legislative s-au produs în special ca urmare a şedinţei comune dintre guvernele României şi Ucrainei, care a avut la Kiev pe 18 octombrie 2023, dar şi sub presiunea Comisiei Europene, care negociază cu Ucraina aderarea la Uniunea Europeană, dar şi a Consiliului Europei.
Cu toate acestea, secretarul responsabil al Uniunii inter-regionale „Comunitatea românească din Ucraina”, care a participat la discuţiile cu comisarul Uniunii Europene pentru Extindere, dar şi la negocierile cu Ministerul Învăţământului de la Kiev şi cu Serviciul de Stat pentru Etnopolitică şi Libertatea Conştiinţei din cadrul Guvernului de la Kiev, consideră că actul normativ de bază privind învăţământul mai necesită câteva corecţii, în interesul comunităţii româneşti din Ucraina, care îşi doreşte păstrarea învăţământului în limba română în şcoli.
Unul dintre articolele care trebuie revizuite este legat de predarea în limba minorităţilor la nivel de unităţi de învăţământ, nu la nivel de clasă, şi revenirea la statutul şcolilor cu predare în limba română, cum a fost până în 2017.
Cel de-al doilea aspect priveşte Bacalaureatul în limbile minorităţilor, respectiv în limba română.
„Nu avem încă schimbări la articolul 7 din Legea învăţământului, aşa cum prevede Constituţia Ucrainei, unde este garantat procesul de învăţământ în limba maternă în şcoli.
Noi încă ne punem întrebarea de ce în satele noastre, în localităţile unde noi avem şcoli, predarea să nu fie garantată în şcoală, ci doar în clase.
Continuăm să discutăm cu Ministerul Învăţământului, cu Departamentul pentru Etnopolitică al Guvernului concret pentru aceste schimbări.
(.
.
.
) Cel mai important punct care încă nu s-a realizat este Bacalaureatul, care nu se permite în limba în care s-a învăţat, aşa cum este prevăzut în România.
Nici Bacalaureat la limba maternă noi nu avem, ceea ce face ca motivaţia pentru a învăţa în limba maternă, în limba română, să lipsească.
Dacă în toţi anii elevii învaţă în limba română, ei ar trebui să dea Bacalaureatul tot în limba română.
Acum, Bacalaureatul în limba română este permis doar celor care au mers la şcoală până la 1 septembrie 2018”, a adăugat Aurica Bojescu.
Ea susţine că întreaga comunitate românească are revendicări „constructive”, care au la bază prevederile Constituţiei ucrainene, dar şi normele juridice internaţionale referitoare la minorităţi.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro