Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, potrivit comunicatului de presă remis vineri de DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud ar fi pretins şi ar fi primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, şi alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.
Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat în sediul instituţiei pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi, pentru ca aceştia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.
Vineri, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Update ora 17:06Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, care a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj pentru luare de mită în formă continuată, a primit mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile, în urma deciziei luate vineri de Tribunalul Cluj.
În decizia publicată pe portalul instanţelor de judecată se arată că instanţa admite în parte propunerea DNA şi dispune arestarea preventivă a lui Ioan Borş începând cu data de 16 februarie şi până în data de 6 martie, inclusiv.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În cea mai recentă declaraţie de avere, datată mai 2023, Ioan Borş menţiona că deţine împreună cu soţia, care este secretar general al judeţului Bistriţa-Năsăud în cadrul Consiliului Judeţean, două terenuri intravilane în municipiul Bistriţa, în suprafaţă de circa 1.
300 metri pătraţi, o casă în municipiul Bistriţa de 521 metri pătraţi, un apartament în municipiul Cluj-Napoca în suprafaţă de 37 metri pătraţi, patru autoturisme şi depozite bancare de peste 16.
000 euro şi 9.
600 lei, la care se adaugă două credite bancare totalizând 160.
000 de lei.
În ceea ce priveşte veniturile, Ioan Borş arăta că în anul anterior câştigase 72.
238 lei în calitate de comisar de mediu, iar soţia sa încasase de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud peste 115.
000 lei.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro