Joe Biden le-a oferit palestinienilor din SUA protecţie temporară împotriva deportării

Spread the love

Preşedintele american Joe Biden le-a acordat palestinienilor din Statele Unite ale Americii protecţie temporară împotriva deportării.

Decizia a fost luată pentru a-i proteja pe cei vizaţi de deportare de conflictul din Gaza, potrivit CNN.

Joe Biden le-a oferit palestinienilor din SUA protecţie temporară împotriva deportării La sfârşitul anului trecut, democraţii l-au îndemnat pe Biden să extindă protecţia temporară în cazul palestinienilor din SUA, argumentând că cei care se află deja în ţară „nu ar trebui să fie forţaţi să se întoarcă în teritoriile palestiniene, în concordanţă cu angajamentul declarat al preşedintelui de a proteja civilii palestinieni”.

Preşedintele are puterea de a autoriza amânarea deportării.

Cei care se califică rămân în SUA şi sunt eligibili pentru permise de muncă.

Nu pot benefica de măsură persoanele care au comis infracţiuni sau care reprezintă o ameninţare pentru siguranţa publică.

Vezi mai multe articole din categoria externe „În lumina conflictului în curs şi a nevoilor umanitare de pe teren, preşedintele Biden a semnat un memorandum prin care se ordonă amânarea îndepărtării anumitor palestinieni care sunt prezenţi în Statele Unite, oferindu-le un refugiu sigur temporar”, a declarat consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Măsura este în vigoare 18 luni.

Decizia a fost anunţată în timp ce Casa Albă se confruntă cu o presiune imensă din partea comunităţii arabo-americane privind situaţia din Gaza.

Lasă un răspuns