Catedrala din Canterbury, de lăsatul secului. Clericii întorc clătitele în timp ce aleargă.

Spread the love

  Catedrala din Canterbury a găzduit prima sa cursă cu clătite din secolul al XXI-lea, marţi, de Lăsata Secului, informează DPA.

 Membrii publicului au fost invitaţi în incinta catedralei pentru a asista la acest eveniment gratuit, care se speră să devină o tradiţie anuală, în cadrul căreia sunt acordate medalii pentru locurile întâi, al doilea şi al treilea.

Angajaţii Catedralei din Canterbury, inclusiv vicarul acesteia, reverendul David Monteith, au participat la festivităţi, care au implicat un mers rapid până la linia de sosire în timp ce concurenţii întorceau clătite în aer.

Funcţionarul laic David Wilcock a câştigat cursa pentru clerici, urmat îndeaproape de de preotul canonic precentor, reverendul Wendy Dalrymple.

Vicarul David Monteith a spus: „Astăzi este Lăsata Secului – ziua de dinaintea începerii Postului Mare în tradiţia creştină.

Aşadar, în această zi consumăm toate bunătăţile rămase în frigider – şi de aceea mâncăm clătite”.

Pasionaţii de acest desert au putut, de asemenea, să îşi rezerve un loc pentru a se bucura de clătite proaspete în studioul comunitar al catedralei, preparate de bucătari profesionişti.

Potrivit angajaţilor Catedralei din Canterbury, a fost pentru prima dată când o astfel de cursă a fost organizată acolo în secolul al XXI-lea.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns