O conductă avariată, vinovată pentru transformarea străzii Matei Corvin în „aquapark”. Dan Tarcea: „Compania de apă va interveni în regim de urgență”

Spread the love

  Strada Matei Corvin din centrul municipiului Cluj-Napoca s-a inundat marți seară, iar circulația pietonilor a fost grav perturbată.

 Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, vinovată pentru această situație ar fi o conductă avariată.

„Este avariată conducta de apă de 150 mm.

Se va închide apa în zonă.

Compania de apă va interveni în regim de urgență”, a declarat pentru monitorulcj.

ro Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.

„Avarie la rețeaua de apă pe Matei Corvin.

Se demarează intervenția, estimat până la ora 05:00.

Rămân fără apă Matei Corvin și parțial Memorandumului”, a declarat pentru monitorulcj.

ro Lucian Croitoru, purtător de cuvânt al Companiei de Apă Someș.

Clujul este, până mâine, sub un cod galben de ninsori și ploi însemnate cantitativ.

 Conform ANM, temporar se vor semnala precipitații în aproape toată țara și se vor acumula cantități de apă în general de 15.

.

.

25 l/mp.

Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului.

La munte, iar în noaptea de marți spre miercuri, trecător și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații mixte.

Marți, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor fi rafale de 60.

.

.

80 km/h, iar temporar și în regiunile estice și local în cele vestice și sud-vestice, în general cu viteze de 45.

.

.

55 km/h.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns