Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis miercuri seară o operațiune „puternică” la Rafah „după” ce va permite populației civile să părăsească acest oraș situat în extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, potrivit AFP.
„Vom lupta până când vom obține o victorie completă, ceea ce înseamnă o operațiune puternică la Rafah după ce vom permite populației civile să părăsească zonele de luptă”, a declarat el într-un mesaj în ebraică pe contul său oficial de Telegram.
Comentariile lui Netanyahu au fost făcute în timp ce negocierile pentru armistițiu între Israel și Hamas au continuat miercuri la Cairo, pe fondul temerilor privind o operațiune israeliană asupra orașului Rafah.
Potrivit ONU, aproximativ 1,4 milioane de persoane, majoritatea strămutate din cauza războiului, sunt înghesuite în acest oraș, transformat într-o tabără gigantică și singurul mare centru urban din teritoriu unde armata nu a lansat încă un asalt.
Cu toate acestea, în noaptea de duminică spre luni, armata israeliană a efectuat o operațiune de eliberare a doi ostatici israelieni, care s-a soldat cu „aproximativ o sută de morți” de partea palestiniană.
„Săptămâna aceasta, am eliberat doi dintre ostaticii noștri în cadrul unei operațiuni militare meticuloase.
Până în prezent, am eliberat 112 dintre ostaticii noștri datorită unei combinații de presiune militară puternică și negocieri ferme”, a adăugat Netanyahu într-o înregistrare video miercuri seara.
„Aceasta este cheia eliberării ostaticilor noștri rămași: o presiune militară puternică și negocieri foarte ferme.
În acest sens, insist ca Hamas să renunțe la cererile sale iluzorii.
Când își va abandona cererile, vom putea merge mai departe”, a susținut el.
Netanyahu nu a detaliat cererile Hamas, dar, potrivit unor surse din cadrul mișcării islamiste palestiniene, Hamas cere o „încetare completă a focului”, în timp ce Israelul solicită o pauză a focului, însoțită de eliberarea ostaticilor din cei 130 încă reținuți în Gaza.
Miercuri, președintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut rivalilor săi din Hamas să încheie „rapid” un acord de armistițiu, în special pentru a „evita un atac” asupra Rafah care „s-ar solda cu mii de victime”.
Operațiunile militare israeliene de la Rafah „ar putea duce la un masacru în Gaza”, a avertizat marți, într-un comunicat, Martin Griffiths, responsabilul ONU pentru afaceri umanitare, potrivit AFP.
„Trag încă o dată un semnal de alarmă: operațiunile militare de la Rafah ar putea duce la un masacru în Gaza.
Ele ar putea duce, de asemenea, la moartea operațiunilor umanitare deja fragile”, a declarat el.
ONU nu se va asocia cu „o evacuare forțată a populației” din Rafah, a avertizat luni purtătorul de cuvânt al secretarului general, repetând că nu există „niciun loc sigur” în Fâșia Gaza pentru a muta populația.
Statele Unite se opun în continuare unei operațiuni militare israeliene de amploare la Rafah, în lipsa unor măsuri de protecție a civililor din acest oraș palestinian de la granița cu Egiptul, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
„Fără un plan credibil în acest sens, pe care ei (Israelul) sunt capabili să îl pună în aplicare, nu susținem o operațiune militară pe scară largă” în Rafah, a declarat el reporterilor.