Exploatarea resurselor din spațiu este o idee mai veche, însă mai actuală ca niciodată.
De la an la an epuizăm din ce în ce mai repede resursele planetei, așa că găsirea unor surse alternative provenite din exploatarea altor corpuri din Sistemul Solar a devenit o idee intens dezbătută în cercurile științifice la nivel mondial.
Într-o analiză InfoClima.
ro sunt discutate câteva puncte legate de ideea mineritul de asteroizi.
În ultimii ani asistăm la un avânt tehnologic fără precedent în domeniul spațial.
Astfel, cercetătorii și-au pus întrebarea dacă resursele extraterestre ar putea contribui la menținerea capacității planetei noastre de a mai susține umanitatea pe termen lung.
În teorie, răspunsul este afirmativ, însă punerea în practică este delicată.
Asta deoarece există numeroase provocări tehnice, economice și chiar etice în privința exploatării altor corpuri din Sistemul Solar.
Iar costurile unor astfel de misiuni spațiale, precum și impedimentele legate de mineritul, extragerea și aducerea acestor resurse pe Pământ sunt încă la cote ridicate.
Ce corpuri ar merita explorate pentru extragerea resurselor?Deoarece satelitul natural al Pământului și planetele telurice din Sistemul Solar nu sunt atât de atractive în privința exploatării resurselor, cercetările s-au îndreptat către asteroizi, corpuri primordiale ale Sistemului Solar ale căror orbite se află mai ales între Marte și Jupiter.
Conform datelor centralizate în timp real de către NASA, numărul asteroizilor cunoscuți din întreg Sistemul Solar este 1.
327.
790 de exemplare, corpuri de mai mari sau mai mici dimensiuni.
Astfel, cel mai mare asteroid este Ceres care măsoară 940 km în diametru, în timp ce cele mai mici astfel de corpuri nu depășesc 1 m în diametru.
Și chiar dacă numărul acestora este impresionant, marea majoritate a asteroizilor sunt de mici dimensiuni, iar masa cumulată a tuturor acestor corpuri nu depășește masa Lunii.
Conform analizelor spectrale efectuate de către astronomi, asteroizii pot conține o varietate de resurse, inclusiv metale de bază ori din categoria celor prețioase, precum și compuși organici.
Prin urmare, mineritul și aducerea acestor resurse pe Pământ ar putea fi o soluție de luat în calcul deoarece ar reduce dependența de resursele naturale existente și aflate in continuă scădere.
Însă această activitate implică și dezvoltarea de tehnologii avansate pentru a ajunge la asteroizi, a extrage resursele și a le transporta pe Terra, o adevărată provocare pentru știința actuală.
Din multitudinea aceasta de asteroizi, cei mai adecvați explorării sunt cei din apropierea Pământului, mai exact cei din categoria NEA (Near Earth Asteroids) care provin din centura de asteroizi sau din alte zone ale Sistemului Solar și care se deplasează pe orbite aflate în proximitatea orbitei Pământului.
Asteroizii cunoscuți au fost centralizați în baza de date Minor Planet Center (MPC) susținută de IAU (International Astronomical Union) și NASA.
Citește articolul complet pe Infoclima.
roSursa foto: Dreamstime.
com