Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au recuperat din Munţii Maramureşului doi cetăţeni ucraineni, iar un al treilea care a făcut parte din grup s-a reîntors în Ucraina, a informat, în noaptea de marţi spre miercuri, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
„Doi dintre ucraineni au fost găsiţi.
Sunt vii.
Unul dintre ei este chiar cel pentru care s-a dat alarma.
Au fost un grup de trei persoane, dar din spusele celor doi găsiţi, al treilea s-a întors (în Ucraina – n.
red.
) şi nu a mai trecut frontiera”, a spus Dan Benga.
Potrivit acestuia, comunicarea cu echipajele aflate pe munte la peste 1.
900 metri altitudine se face strict pe telefoanele satelitare ale Salvamont, în zonă nefiind semnal telefonic şi nici pe staţiile UHF.
La operaţiunea de recuperare au participat echipaje de la Salvamont Maramureş şi de la Poliţia de Frontieră.
Alarma fusese dată marți de soția unui ucrainean de 22 de ani, care a alertat autoritățile că soțul ei a plecat să treacă granița în România după ce a primit ordin de încorporare.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro